Alocaţiile de stat pentru copii plătite în iunie 2020 au totalizat 612,123 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 173,2 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
În iunie 2020, au beneficiat de acest ajutor social 3.534.144 de copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti - 336.983 şi în judeţele Iaşi - 182.197, Suceava - 131.313 şi Bacău - 126.639.
La finele lunii iunie, erau suspendaţi de la plată 165.466 beneficiari, cei mai mulţi din Bucureşti - 13.116, Iaşi - 9.302, Suceava - 8.055 şi Timiş - 7.830.
Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Începând cu 1 august valoarea alocaţiilor pentru copii se majorează cu 20%. Anul viitor acestea vor creşte în două etape, cu câte 20%, la fel şi în 2022.
ANPIS: Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în iunie a fost de peste 612 milioane de lei
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

989
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
989

688
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
688

12
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
12

447
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
447

2.194
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.194

54
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
54

3.532
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
3.532

28
Ministerul Finanţelor, despre adoptarea bugetului pe 2026: România ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică
28

515
Criza carburanților: Cum pot companiile să exporte motorină și țiței între 1 aprilie și 31 iunie
515

2.560
Șocuri globale și tensiuni regionale. Mugur Isărescu (BNR) avertizează că stabilitatea economică nu mai este garantată
2.560

991
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
991

1.203
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
1.203

88
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
88
















Comentează