DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Antonescu: ”Îmi pun mandatul pe masă!” Avertisment pentru Ponta

crin nehotarat
El susține că în tot răul este și un bine, iar solicitările lui Tăriceanu și Ilieșiu vor da șansa partidului de a-și reafirma poziția și identitatea.  ”Pentru a nu știu câta oară îmi pun mandatul pe masă. Nu am nicio temere și cred, așa, că în tot răul este și un bine, pentru că partidul se poate reafirma, să revedem acea flacără a PNL prin care partidul este pus deasupra unor interese meschine, de grup”, a spus Antonescu. Liderul PNL susține că atacurile lui Tăriceanu nu fac bine în primul rând partidului, care se află într-o negociere foarte importantă și nu era cazul acum să se conteste conducerea pentru că ar putea știrbi capacitatea de negociere a PNL. Antonescu lasă de înțeles că premierul Victor Ponta și cei din PSD sunt cei care fac de fapt jocurile pentru o eventuală rupere a PNL și precizează că ia în considerare chiar și varianta în care anumiți oameni din PNL să părăsească partidul, în cazul unei ieșiri de la guvernare sau a unei soluții în conflictul cu PSD care îi nemulțumește. ”Pentru cei care abia așteaptă, care spun cât de bine e cu PNL-ul, cât de buni sunt domnul Stroe și Chițoiu și cât de bine se înțeleg ei cu PNL-ul, dar Antonescu e rău, le transmit că nu merge”, a mai spus Antonescu, cu trimitere directă la Victor Ponta.  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.