Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antonescu in SUA militeaza pentru intarirea cooperarii economice cu americanii

crin antonescu black
"Unul dintre obiectivele mele, pe care am să-l susțin fie ca lider al celui mai mare partid de opoziție, fie ca președinte al României, este să întăresc parteneriatul strategic cu Statele Unite, mai ales în ceea ce privește cooperarea economică. Avem o excelentă cooperare militară, politică, trebuie să întărim și cooperarea economică. Și pentru acest lucru, datoria președintelui României este să se asigure că instituțiile statului român consolidează un mediu încurajator pentru investiții. Trebuie să arătăm că România este o țară deschisă și primitoare investițiilor. Mai multă transparență în luarea deciziilor, mai puține ordonanțe de urgență, mai multe consultări cu mediul de afaceri atunci când se iau măsuri care interesează companiile române și străine. Investitorii vor mai multă predictibilitate și eu consider că este o cerere legitimă", a subliniat Crin Antonescu, potrivit unui comunicat al PNL. Liderul PNL a afirmat că vede o legătură solidă între mediul favorabil investițiilor și statul de drept. "Este nevoie să avem instituții puternice, care să lupte împotriva corupției, să arătăm investitorilor că statul de drept funcționează", a arătat președintele PNL. În discuția avută la Departamentul de Stat, liderul liberal și-a expus viziunea sa pe teme de interes comun, o atenție deosebită acordându-se celei privind parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții, aflat încă în negociere între SUA și UE, conform sursei citate. Potrivit comunicatului, crearea unui spațiu comercial unic din Hawaii la Marea Neagră reprezintă cel mai ambițios proiect la care se angajează Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. De asemenea, se arată că peste un an poate exista un spațiu comercial unic ce poate duce la o creștere a economiei UE și SUA estimată între 100 și 120 miliarde dolari pentru fiecare dintre acestea și milioane de locuri de muncă pe cele două maluri ale Atlanticului. "Pentru că în România acest acord și posibilele sale efecte sunt încă prea puțin cunoscute, Crin Antonescu a anunțat ca PNL își propune să organizeze o dezbatere pe această temă, cel mai probabil în luna septembrie, eveniment care să aducă în prim plan reprezentanți ai mediului diplomatic, ai companiilor române și americane și din zonă politică, pentru a cunoaște opiniile acestora despre un subiect atât de important, inclusiv pentru cetățenii români", se precizează în comunicat. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.