DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Antonio Guterres urmează să fie numit în postul de secretar general al ONU

consiliul de securitate ONU

Adunarea Generală a ONU urmează să îl numească joi pe Antonio Guterres în postul de secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru a-i succede cu data de 1 ianuarie 2017 lui Ban Ki-moon, aflat la sfârşit de mandat, informează agenţia Xinhua.

Potrivit unei scrisori trimise marţi tuturor ţărilor membre ale ONU de preşedintele Adunării Generale, Peter Thomson, data numirii lui Guterres a fost stabilită pentru 13 octombrie la ora 10:00 (14:00 GMT), la sediul ONU, în New York. Mandatul lui Guterres va începe oficial la 1 ianuarie 2017 şi se va încheia pe 31 decembrie 2021, potrivit acestei scrisori.

Citește și: Proces pentru condiţiile Brexit

În afară de scrisoare, Thomson a trimis şi un text care urmează să fie prezentat Adunării Generale a ONU şi care oficializează numirea lui Guterres în calitate de secretar general al ONU. 'În conformitate cu voinţa generală a statelor membre, este dorinţa mea sinceră ca acest text (...) să fie adoptat prin aclamaţie', a spus Thomson, citat de EFE. Actualul secretar al ONU, Ban Ki-moon, a fost numit în acest mod în 2006.

Documentul care va ajunge joi la Adunarea Generală este format din doar patru paragrafe, în care sunt evidenţiate 'transparenţa' şi 'caracterul incluziv' al procesului de selecţie a noului secretar general al ONU.

Pe 19 octombrie, Thomson va convoca o reuniune plenară informală a Adunării Generale a celor 193 de membri cu secretarul general desemnat, potrivit scrisorii.

Joia trecută, Consiliul de Securitate al ONU l-a recomandat în mod oficial şi în unanimitate Adunării Generale pe Guterres, fost prim-ministru portughez şi fost şef al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, pentru a fi numit următorul secretar general al organizaţiei.

În conformitate cu Carta ONU, secretarul general este numit de Adunarea Generală la recomandarea Consiliului de Securitate. În practică, Consiliul de Securitate - îndeosebi cei cinci membri permanenţi ai săi - face alegerea finală şi trimite un singur candidat la Adunarea Generală pentru aprobare, potrivit Agerpres.

Guterres, om politic în vârstă de 67 de ani, a activat ca Înalt Comisar al ONU pentru Refugiaţi din iunie 2005 până în decembrie 2015. Înainte de a deţine acest post în cadrul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, Guterres a petrecut mai mult de 20 de ani în serviciul public. El a fost prim-ministru al Portugaliei între 1995 şi 2002.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.