Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

`Aplauze pentru poet/ A Hand for the Poet`, proiect online de promovare a poeziei româneşti clasice şi moderne

poezie

„Aplauze pentru poet/ A Hand for the Poet”, proiect de promovare a poeziei româneşti clasice şi moderne pentru publicul autohton, dar şi internaţional, poate fi accesat online începând din 22 octombrie la adresa aplauzepentrupoet.thecultureclub.ro sau ahandforthepoet.thecultureclub.ro, potrivit news.ro.

„Aplauze pentru poet/ A Hand for the Poet”, producţie a asociaţiei culturale The Culture Club, cu sprijinul JTI, partener principal Pro Contemporania, se compune dintr-o serie de recitaluri care punctează repere poetice din cultura română.

Într-o primă etapă, poezii de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, George Coşbuc, Lucian Blaga, George Bacovia, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu în limba română şi - o parte dintre acestea - în engleză, sunt prezentate în interpretarea actorilor Ion Caramitru, Michael Pennington, Anamaria Marinca, Mircea Rusu, Emilia Popescu, Andras Istvan Demeter, Mihaela Rădescu, Alex Ştefănescu, Cătălin Frăsinescu.

Citește și: Se ZGUDUIE ministerul de INTERNE - Pretinse fapte penale de ABUZ în SERVICIU și DELAPIDARE...

Recitalurile, filmate în primăvara şi vara anului 2021, sunt prefaţate de o scurtă prezentare scrisă a poetului ales şi ilustrate cu fotografii de epocă, fragmente de manuscris şi comentarii bilingve despre arta sa poetică.

Iniţiativa este deopotrivă un act de restituţie şi un demers de susţinere a unui domeniu cultural marginalizat în contemporaneitate, adăugând poeziei arta actorului, rostirea, imaginea. Aplauze pentru poet / A Hand for the Poet, ce urmează a fi continuat în viitor şi cu alte nume mari, îşi propune să contribuie la o mai bună cunoaştere a celor mai importanţi poeţi români clasici şi moderni, în forma originală, dar şi prin traduceri consacrate, în engleză, totul într-o manieră accesibilă publicului actual, pentru care principalul vehicul cultural este internetul.

Proiectul a fost realizat de o echipă coordonată de Ovidiu Miculescu, producător general, şi Oltea Şerban-Pârâu, producător executiv.

Filmările s-au desfăşurat în spaţii consacrate precum Sala ArCuB, Opera Naţională din Bucureşti sau ICR Londra, producţiile fiind semnate de Virgil Oprina - director de imagine/ montaj, Attila Vizauer - regia artistică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.