Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aproape jumătate dintre pacienții Covid-19, trimiși în străinătate, au murit

doliu lumanare

Aproape jumătate dintre pacienţii cu coronavirus trimişi de România în străinătate, în plin val patru, când unităţile sanitare din ţară nu au mai făcut faţă, au decedat. Potrivit datelor transmise de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), la solicitarea News.ro, dintre cei 84 de pacienţi transferaţi, 47 au fost duşi la spitale din Ungaria.

DSU a transmis, la cererea News.ro, că, începând cu luna octombrie 2021 şi până în prezent, 84 de pacienţi cu COVID-19 au fost transferaţi în unităţi spitaliceşti din afara ţării.

Mai mult de jumătate dintre aceştia, respectiv 47, au fost duşi la Spitale din Ungaria. Au mai fost transferaţi în Germania 18 pacienţi, în Polonia 9, în Italia 4 şi câte doi în Austria, Danemarca şi Cehia.

DSU nu a oferit date cu privire la vârstele pacienţilor, dacă erau bărbaţi sau femei şi nici nu a precizat dacă erau sau nu vaccinaţi, invocând Regulamentul UE 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), fiind vorba despre date prin care o persoană poate fi identificată sau identificabilă.

”De asemenea, art. nr. 21 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia”, a transmis DSU, informează News.ro.

Instituţia a precizat, însă, că aproape jumătate dintre pacienţii transferaţi în străinătate au murit.

”Vă facem cunoscut că, până în prezent, 41 de pacienţi cu COVID-19 transferaţi în unităţi spitaliceşti din afara României au decedat”, a mai transmis instituţia.

România a început să transfere pacienţi cu coronavirus aflaţi în stare gravă în 14 octombrie. Prima ţară cu care s-a încheiat un acord în acest sens a fost Ungaria, dispusă să preia 50 de pacienţi.

La momentul respectiv, de zile întregi, autorităţile nu aveau niciun pat liber în secţiile de ATI, iar numărul pacienţilor care aveau nevoie de îngrijire de Terapie Intensivă era în creştere constantă.

În acea perioadă, de altfel, s-au înregistrat recorduri de infectări şi decese. În 19 octombrie, au fost raportate 18.863 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 574 de decese. De asemenea, 1.805 pacienţi erau internaţi la ATI.

Autorităţile naţionale au decis să suporte de la bugetul de stat toate cheltuielile privind transferul în străinătate, dar şi repatrierea – indiferent dacă este vorba de pacienţi vindecaţi, sau de pacienţi care au decedat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.