Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atena, invadată de nori groşi de praf şi de nisip din Sahara

Organizatia Elena de Turism
Grecia vacanta Atena Acropole

Capitala Greciei, Atena, a fost invadată de miercuri de nori groşi de praf şi de nisip din Deşertul Sahara şi din Africa de Nord, un fenomen însoţit de temperaturi deosebit de ridicate, informează AFP, potrivit Agerpres.

Fenomenul ar trebui să scadă în intensitate începând de vineri dimineaţa, potrivit previziunilor meteorologice.

"Primăvara (martie-aprilie), ciclonii Sharav, deplasându-se spre est de-a lungul coastei nord-africane, transportă praf spre estul Mediteranei. O furtună de nisip tipică, cu o rază de 200 de kilometri, transportă între 20 şi 30 de milioane de tone de praf, uneori chiar până la 100 de milioane", a precizat directorul serviciilor meteorologice greceşti, Theodoros Kolydas, pe reţeaua de socializare X.

Capitala este afectată cu regularitate de aceste furtuni de nisip, însă anul acesta fenomenul este însoţit de temperaturi deosebit de ridicate, făcând aerul irespirabil.

Pe 27 martie, în centrul oraşului Atena s-au înregistrat 25,3 de grade Celsius, un record din martie 2009, în timp ce în Creta temperaturile au atins chiar 32 de grade Celsius, au subliniat serviciile meteorologice greceşti.

Uniunea pneumologilor din Grecia a recomandat celor mai vulnerabile categorii din populaţie, în special persoanelor care suferă de astm, să evite "deplasările inutile şi sporturile în aer liber în timpul orelor în care concentraţiile de praf sunt cele mai ridicate".

"Praful african transportă particule care se pot integra cu polen, bacterii şi ciuperci, creând un amestec extrem de toxic şi de periculos pentru organismul uman şi în special pentru sistemul respirator", a avertizat asociaţia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.