Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aterizarea unui preţios eşantion prelevat de pe un asteroid, aşteptată în SUA

cnn.com
esantion asteroid

Aterizarea unui preţios eşantion prelevat de pe un asteroid, aşteptată în SUA

Agenţia spaţială americană NASA va încerca în premieră să aducă pe Pământ un eşantion prelevat de pe un asteroid, încărcătura preţioasă urmând să fie livrată în deşertul din Utah, Statele Unite, duminică, la şapte ani de la începutul misiunii sondei Osiris-Rex, transmite vineri AFP, conform Agerpres.

Prin analiza acestui material, colectat în 2020 de pe asteroidul Bennu, oamenii de ştiinţă speră să înţeleagă mai bine formarea Sistemului Solar şi modul în care Pământul a devenit locuibil.

Aterizarea urmează să aibă loc duminică, în jurul orei locale 09:00 (15:00 GMT), într-o zonă militară folosită în mod normal pentru testarea rachetelor.

Cu aproximativ patru ore înainte, la peste 100.000 km de Pământ, sonda Osiris-Rex trebuie să elibereze capsula care conţine eşantionul.

Coborârea finală va dura 13 minute: capsula va intra în atmosfera terestră cu o viteză de aproximativ 44.000 km/h, iar frecarea cauzată va ridica temperatura la 2.700 de grade Celsius.

Pentru încetinirea coborârii vor fi folosite două paraşute cu deschidere succesivă.

Zona vizată are 58 km lungime şi 14 km lăţime. Este ca şi cum "ai trage o săgeată peste un teren de baschet şi ai lovi în centrul ţintei", a declarat într-o conferinţă de presă la sfârşitul lunii august Rich Burns, managerul misiunii la Centrul de Zbor Spaţial Goddard al NASA.

Există posibilitatea să se decidă ca această capsulă să nu fie eliberată în cazul în care, cu o seară înainte, se constată că zona selectată va fi ratată. Următoarea tentativă va avea loc în 2025.

- Transportată în Texas -

"Misiunile de returnare a mostrelor sunt dificile. Multe lucruri pot să meargă prost", a avertizat Sandra Freund de la compania parteneră Lockheed Martin.

Există posibilitatea unei "aterizări brutale", de exemplu dacă o paraşută nu se deschide.

Odată ce capsula ajunge pe sol, o echipă va verifica starea acesteia înainte de a o plasa într-o plasă, care va fi ridicată de un elicopter şi transportată temporar într-o "sală albă".

A doua zi, proba va fi trimisă cu un avion la Centrul Spaţial Johnson din Houston, Texas.

Aici va fi deschisă, în interiorul unei alte încăperi etanşe. Prioritatea este de a nu contamina proba cu materie terestră, pentru a nu distorsiona analizele. Procesul va dura câteva zile.

NASA intenţionează să organizeze o conferinţă de presă la 11 octombrie pentru a dezvălui primele rezultate.

O parte din eşantion va fi păstrată pentru a fi studiată de generaţiile viitoare.

- 250 de grame? -

Osiris-Rex a decolat în 2016, iar în 2020 asteroidul Bennu i-a surprins pe oamenii de ştiinţă la colectarea probei. În timpul contactului cu suprafaţa acestuia, timp de câteva secunde, braţul sondei s-a scufundat în sol, dezvăluind o densitate mult mai mică decât se aşteptau oamenii de ştiinţă.

Însă, datorită acestui fapt, NASA se aşteaptă să aducă pe Pământ aproximativ 250 de grame de material - mult mai mult comparativ cu obiectivul iniţial de 60 de grame.

Aceasta este "cea mai mare masă colectată dincolo de orbita Lunii", a subliniat Melissa Morris, manager de program.

Această misiune este o premieră pentru Statele Unite, însă Japonia a efectuat deja două misiuni similare. În 2010, sonda Hayabusa a adus granule microscopice de pe asteroidul Itokawa, iar Hayabusa-2 a adus în 2020 aproximativ 5,4 grame de pe asteroidul Ryugu.

Din punct de vedere vizual, asteroidul Bennu seamănă cu Ryugu, însă s-ar putea dovedi foarte diferit în ceea ce priveşte compoziţia, a precizat Melissa Morris.

Asteroizii prezintă interes pentru oamenii de ştiinţă deoarece sunt compuşi din materiale de la originea Sistemului Solar, de acum 4,5 miliarde de ani.

Bennu este bogat în carbon, iar eşantionul colectat este "poate, reprezentativ pentru seminţele de viaţă pe care aceşti asteroizi le-au oferit la începutul planetei noastre, care au condus la această biosferă incredibilă", a declarat Dante Lauretta, responsabil în cadrul misiunii la Universitatea din Arizona.

Bennu, care are 500 de metri în diametru, orbitează Soarele şi se apropie de Pământ la fiecare şase ani.

Există un risc mic (1 la 2.700) ca acesta să se ciocnească de Pământ în 2182, ceea ce ar avea un impact catastrofal. Prin urmare, o mai bună înţelegere a compoziţiei sale s-ar putea dovedi utilă. Anul trecut, NASA a reuşit să devieze traiectoria unui asteroid lovindu-l.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.