Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, la Institutul Karolinska din Stockholm, americanilor Paul R. Milgrom and Robert B. Wilson pentru "îmbunătăţirile aduse teoriei licitaţiei şi invenţiilor referitoare la noile formate ale licitaţiei", informează site-ul oficial nobelprize.org citat de Agerpres.
Noile formate ale licitaţiei reprezintă "un exemplu minunat" al modului în care cercetările de bază pot ulterior genera invenţii de care va beneficia societatea. Laureaţii din acest an, Paul Milgrom şi Robert Wilson, de la Universitatea Stanford, au studiat cum funcţionează licitaţiile. De asemenea, ei au folosit cunoştinţele dobândite pentru a schiţa noi formate ale licitaţiei pentru bunuri şi servicii care sunt dificil de vândut în mod tradiţional, cum ar fi frecvenţele radio. Au beneficiat de descoperirile lor vânzătorii, cumpărătorii şi plătitorii de taxe din întreaga lume, precizează nobelprize.org.
Anul trecut, Premiul Nobel pentru Economie a fost câştigat de economiştii Abhijit Banerjee, Esther Duflo şi Michael Kremer pentru că "au introdus o nouă abordare pentru a obţine răspunsuri serioase privind cele mai bune metode de a lupta împotriva sărăciei globale. Cercetările lor au îmbunătăţit considerabil capacitatea noastră de a lupta împotriva sărăciei globale, care este acum un domeniu de cercetare înfloritor".
Fiecare premiu este însoţit de un cec în valoare de zece milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).
Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit în anul 1968 de Banca Centrală a Suediei şi a fost decernat prima dată în 1969. Premiul este finanţat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanţate de Fundaţia Nobel.
Tradiţionala ceremonie de înmânare a premiilor Nobel organizată la Stockholm pe 10 decembrie, dată la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel, a fost anulată în acest an din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19).
Au fost desemnați câștigătorii Premiului Nobel pentru Economie
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
0

30
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
30

1.849
Ministrul Muncii spune că munca la negru va exploda în România: Reducerile de personal la ITM, decise de Bolojan, sunt o prostie
1.849

17
Camera de Comerț și Industrie a României lansează o agendă regională axată pe energie, transport și digitalizare
17

3.626
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.626

47
Piața muncii, în plină mișcare: peste 31.000 de joburi disponibile în România, cele mai căutate sunt în transport și servicii
47

2.524
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.524

4.539
Test major pentru Guvern: 22 de companii de stat, în pragul unor decizii radicale. Vicepremierul vorbește despre închideri, restructurări și listări
4.539

130
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
130

2.650
Ministrul Finanțelor anunță că Guvernul are „măsuri pregătite şi măsuri avansate” pentru criza carburanților
2.650

111
Comercianții locali generează peste jumătate din volumul de business al Trendyol în România, următoarea etapă fiind creșterea lor la nivel regional
111

62
tbi bank își consolidează echipa de conducere: Petr Baron devine Președinte, în urma achiziției de către Advent
62

4.482
ANAF reacționează după scandalul bunurilor dispărute de sub sechestru: verificări interne și „suspiciuni de integritate în rândul angajaților”
4.482
















Comentează