Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

AUR și USR, nicio opoziție! Ambele partide se află în cădere (Comentariu)

usr aur usr

Sondajele de opinie din acest an arată o evoluție atipică a partidelor parlamentare din România. În loc să scadă în sondaje, partidele de la guvernare sunt în ascensiune sau, cel puțin, în stagnare, în timp ce cele de opoziție sunt într-o scădere continuă de la începutul acestui an. Protestul organizat de USR împotriva guvernării a dat, încă o dată, măsura acestei stări de fapt.

În locul unui protest real, liderii USR au reușit să pună în scenă o pseudo-acțiune, amplificând imaginea dezastrului în care se află. Adunați în Piața Victoriei în fața unui panou electronic pe care au proiectat diverse mesaje critice la adresa puterii, liderii acestui partid nu au putut să arate cu adevărat care sunt problemele guvernării PNL-PSD-UDMR și ce anume trebuie schimbat în mersul lucrurilor.

Cealaltă formațiune de opoziție, respectiv AUR a intrat și ea într-un con de umbră după ridicarea restricțiilor din pandemie și, mai ales, după invazia Rusiei în Ucraina. La fel ca și în cazul USR, liderii AUR nu au putut produce nicio soluție, niciun demers credibil care să arate că această formațiune are capacitatea de a guverna țara. Dimpotrivă, tot ce a făcut această formațiune a fost să-și continue retorica agresivă și limbajul ultra-agresiv al liderilor săi.

Un astfel de comportament din partea celor două partide a arătat o inadecvare crasă la starea de spirit din societate, marcată la începutul anului de fobia războiului de la frontiere, dar și la așteptările oamenilor. În vremuri nesigure, oamenii așteaptă de la politicieni un comportament responsabil și ferm, care să le ofere încredere în ziua de mâine. Nimic din toate acestea, nu s-a regăsit la cele două partide de Opoziție, care au rămas în paradigma scandalului politic.

Acțiunile anti-România vor duce și mai mult în jos AUR și USR

Dacă la începutul anului, AUR avea aproximativ 16%, fiind foarte aproape să devanseze PNL, în vară formațiunea condusă de George Simion de abia atingea 11% în sondajele de opinie. Evoluția USR, a înregistrat și ea un declin serios. Astfel, în vara acestui an formațiunea condusă de Cătălin Drulă a ajuns să fie cotată sub 10% intenție de vot.

Acest declin ar putea chiar să se accentueze în perioada următoare, în contextul opoziției indirecte (cazul USR) sau tacite (cazul AUR) față de aderarea la spațiul Schengen. Deși la nivelul europarlamentarilor săi USR a susținut aderarea la Schengen, în plan intern, leadershipul partidului a susținut mai multe acțiuni de blocare a acestui proces.

Atacurile la adresa ministrului de Interne Lucian Bode, cel care urmează să participe la Consiliul JAI unde se va decide aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen sau atacarea legilor Justitei la Curtea Constituțională (importante în contextul efortului României de ridicare a MCV) au arătat că USR promovează o agendă nocivă pentru interesele naționale ale României.

De partea cealaltă, AUR nu a reușit să demonteze în niciun acuzația că ar fi o formațiune care folosește propagandei ruse în România. De menționat că AUR a refuzat să susțină cauza aderării României la spațiul Schengen.

Toate astea arată că, dincolo de axa ”putere vs opoziție”, scena politică se mai împarte pe un alt vector, respectiv ”opțiunea pentru spațiul Schengen vs. opoziția față de aderarea la Schengen”. Acest ultim vector ar putea fi unul determinant în sedimentarea opțiunilor de vot, deoarece el arată care sunt partidele care promovează în mod real interesele țării și care sunt formațiunile care o fac doar în vorbe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.