DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Autoritatea Electorală Permanentă: 'Peste 16.400 de alegători s-au înregistrat pentru votul în străinătate'

AEP
AEP Autoritatea Electorala Permanenta

Peste 16.400 de alegători români s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro, iar dintre aceştia 1.900 în ultimele două zile, informează Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) prin intermediul unui comunicat, potrivit Agerpres.

Autoritatea menţionează că în această perioadă s-a înregistrat o creştere mai mare a accesărilor votului prin corespondenţă şi reiterează avantajele pe care le prezintă acesta: posibilitatea de a vota de acasă printr-o procedură simplă şi sigură; evitarea aglomeraţiei de la secţiile de votare; evitarea costurilor deplasării la secţia de votare.

Citește și: Anunț făcut de Gabriela Firea! ‘Vor trebui să facă dovada că și-au achiziționat o vinietă’

"AEP recomandă cetăţenilor cu drept de vot din străinătate să opteze pentru votul prin corespondenţă, a cărui procedură este simplă, sigură şi eficientă şi care reprezintă o modalitate modernă de vot anticipat la distanţă", se precizează în comunicat.

De asemenea sunt prezentaţi cei patru paşi care trebuie urmaţi pentru exercitarea votului prin corespondenţă.

- completarea formularului online de pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. La acest formular trebuie anexată copia scanată sau fotografia actului de identitate şi copia documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine (vezi Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 500/2016).

- după primirea documentelor, Poşta Română transmite alegătorului următoarele documente necesare exercitării votului prin corespondenţă: două plicuri exterioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două autocolante cu menţiunea "VOTAT", marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot; două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă din ţară.

Citește și: Declarații făcute de Eugen Teodorovici! ‘Dragnea a făcut multe lucruri bune’

- în momentul votării, pe buletinul de vot se lipeşte autocolantul cu menţiunea "VOTAT" pe patrulaterul cu candidatul preferat. Buletinul de vot astfel marcat se introduce în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi acesta se sigilează. Se completează certificatul de alegător, menţionând data şi semnând olograf, se introduce plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, care se sigilează. În cazul celui de-al doilea tur de scrutin pentru preşedintele României, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conţine candidatul pentru care optează, alegătorul trebuie să se asigure că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin.

- în ce priveşte expedierea plicului sigilat care conţine votul său, alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate are trei variante: îl trimite în ţară, depunând plicul la orice oficiu poştal ori în orice cutie poştală a statului-gazdă; îl depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din statul-gazdă, după caz, pe cheltuiala sa; îl poate depune personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din ţara-gazdă după caz.

Citește și: Vești pentru bucureșteni! Cum va funcționa tramvaiul 41

AEP a subliniat că înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro se poate face doar în nume propriu şi că orice acţiune de utilizare a datelor de identitate în vederea înregistrării online în numele altei persoane este ilegală.

Întrebări şi sesizări legate de procedura de preînregistrare şi înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.