Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avertisment mare pentru companiile din România: 'Să fie pregătite pentru posibile blocaje la nivelul ANAF'

antena3.ro
anaf

Adaptarea sistemelor IT şi rezolvarea dificultăţilor de flux de numerar devin prioritare pentru companiile din România în condiţiile în care plata defalcată a TVA intră în vigoare, în mod opţional de la 1 octombrie şi obligatoriu de la 1 ianuarie 2018, iar firmele trebuie să fie pregătite pentru posibile blocaje la nivelul Fiscului, a anunţat joi compania de consultanţă PwC România.

”Prioritară pentru companii va fi din acest moment adaptarea sistemelor IT şi rezolvarea dificultăţilor de flux de numerar determinate de noul mecanism pentru TVA. În plus, companiile ar trebui să se pregătească, în măsura în care acest lucru este posibil, şi pentru posibile blocaje la nivelul Trezoreriei şi al ANAF”, se arată în comunicatul companiei, potrivit News.ro.

Citește și: Vești proaste pentru statul român: La cât a fost evaluat patrimoniul firmei lui Sebastian Ghiță! Cui aparțin aproape toate activele

Potrivit unui studiu efectuat de PwC la solicitarea Comisiei Europene, referitor la fezabilitatea implementării unui astfel de sistem, mediul de afaceri ar avea nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti pentru trecerea la noua modalitate de plată a TVA, estimările fiind între doi şi patru ani pentru o tranziţie optimă, care să nu cauzeze dificultăţi companiilor.

”Trecerea la plata defalcată, una dintre cele mai mari schimbări din ultimii ani în ce priveşte TVA, presupune că sectorul privat trebuie să se pregătească în ultimele trei luni ale anului, interval în care implementarea este opţională, pentru a face ajustările necesare”, se arată în comunicat.

Actualizarea sistemelor ERP şi modificarea procedurilor interne de lucru, costurile suplimentare de personal, monitorizarea plăţilor şi transferurilor, evidenţierea separată a tranzacţiilor în conturi dedicate de TVA şi verificarea acestora de către autorităţi şi costuri cu prefinanţarea TVA sunt câteva dintre posibilele dificultăţi pentru companii la implementarea plăţii defalcate a TVA, avertizează PwC.

“Impactul negativ ar putea fi atenuat semnificativ printr-o funcţionare eficientă a ANAF şi a Trezoreriei, astfel încât companiile să aibă acces la banii din contul de TVA rapid şi cu formalităţi minime. Mediul privat este sceptic în această privinţă, întrucât situaţia infrastructurii IT a Fiscului, învechită şi suprasolicitată, este de notorietate, iar implementarea plăţii defalcate a TVA ar putea fi unul dintre cele mai complexe proiecte din ultima perioadă”, a declarat liderul pe zona Europei Centrale şi de Est (CEE), pe zona de taxe şi impozite indirecte din cadrul PwC, Daniel Anghel.

Citește și: Fondul Proprietatea 'SCAPĂ' de acțiunile de la OMV Petrom: Sumă uriașă cerută de americani

Trezoreria va administra conturi speciale speciale deschise automat pentru fiecare plătitor de TVA, în timp ce ANAF va fi responsabilă de aprobarea solicitărilor de transfer de bani din contul de TVA către un alt cont al titularului. Transferul ar trebui aprobat într-un termen de cel mult trei zile lucrătoare.

Totodată, companiile vor trebui să identifice modalităţi de finanţare temporară pentru a putea prefinanţa sumele datorate drept TVA, dar este de văzut în ce măsură sistemul bancar va avea apetit pentru astfel de produse de prefinanţare, având în vedere neclarităţile privind modul de recuperare a sumelor din contul de TVA, avertizează specialiştii PwC.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.