Avertismentul Dianei Șoșoacă: `Etnia românească piere!`

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 28-07-2025 19:29

Actualizat: 28-07-2025 22:29

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă a spulberat embargoul intelectual din jurul declinului demografic al etniei române, susținând într-o emisiune BZI că în timp ce alte etnii precum cea romă, arabă sau evreiască se înmulțesc, etnia română piere.

 

Totodată, liderul S.O.S. România a condamnat impozitarea pensiilor, afirmând că venitul din care rezultă pensia a fost deja impozitat, iar legea interzice impozitarea unui câștig deja impozitat.

"România are unele din cele mai mari taxe și impozite din lume, nu din Uniunea Europeană. Se încarcă omul de rând, omul care are un job, care nu fură,  se încarcă cu o impozitare și taxare excesivă. Ba mai mult, începem să taxăm și să impozităm pensiile, care sunt de fapt rezultatul unui câștig deja impozitat.  Deci eu îl impozitez pe omul ăsta de două ori, de trei ori, de patru ori, ceea ce toate legile din lumea asta, inclusiv românești, îți interzic.

Distrugem natalitatea pentru că în percepția domnului Bolojan,  numai etnia romă trebuie să se dezvolte, etnia românească nu. Poate o fi de etnie romă domnul Bolojan? Nu știu. N-am nimic cu romii, dar bravo lor că se mulțesc. Dar ați văzut ce greu e cu educația...ați văzut cum sunt chiar printre ei oameni care își doresc o cu totul altă viață, dar unde este etnia românească?  Bravo arabilor că se înmulțesc, bravo evreilor că se înmulțesc,  bravo tuturor națiilor că se înmulțesc,  numai etnia românească piere. Iertați-mă, dar eu trebuie să apăr acest filon românesc. "

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri