DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Avocatul Poporului, despre interzicerea cumulului pensie - salariu la stat: 'Aici e important cum anume va fi redactată această lege'

bani-lei-salariu

Avocatul Poporului, Renate Weber, declară că nu se poate pronunţa, la acest moment, asupra proiectului legislativ care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, ea afirmând că „e important cum anume va fi redactată această lege”. Weber atrage atenţia asupra efectelor pe care un astfel de act normativ le-ar avea asupra sistemului medical din mediul rural.

Citește și: Mircea Dinescu, dezvăluiri rușinoase despre Gabriel Liiceanu: A refuzat să fie dizident de frică. După 1989 a primit de la SRI plocoane

„Nu mă pot pronunţa încă, pentru că vreau să vedem cum anume va arăta acea legislaţie, dar vă promit că o să ne uităm foarte atent. (...) Trebuie să vedem forma în care va ieşi.

Ea a făcut referire la situaţia personalului medical din mediul rural, unde există deficit de medici.

„Din momentul în care nu o să mai laşi decât să opteze pentru una sau cealaltă, cred că foarte mult din această forţă de muncă o să dispară pentru că pentru tineri iarăşi nu ai măsuri de sprijin al lor, să meargă în mediul rural. Vă spun, că e o situaţie gravă de tot cu lipsa medicilor de familie”, a mai afirmat Renate Weber.

Ea a adăugat că, pe de altă parte, statul are libertatea de a adopta politici „justificate la un moment dat de ceea ce vrea să obţină”, dând exemplul scutirii de impozit a domeniului IT.

„Aici e important cum anume va fi redactată această lege”, a concluzionat Avocatul Poporului.

Ministerul Muncii a pus săptămâna aceasta în dezbatere publică legea care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat şi permiţând totodată, în anumite condiţii, prelungirea perioadei de activitate după vârsta de pensionare, până la 70 de ani.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, afirmă că, dacă în sistemul sanitar se va aplica viitoarea lege care va interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat, „sistemul medical va intra în colaps” în anumite regiuni unde se înregistrează un deficit de personal medical şi unde asistenţa de specialitate este asigurată de către medici pensionari. El anunţă că peste 1200 de medici pensionari lucrează în prezent în sistemul medical public, precizând că un memoriu a fost depus de către Colegiul Medicilor la mai multe instituţii cu rol de decizie în această privinţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.