Azerbaidjanul, Turcia şi Pakistanul vor organiza exerciţii militare comune între 12 şi 20 septembrie la Baku, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării azer, primele astfel de manevre între cele trei ţări, informează Reuters.
Scopul exerciţiilor "Trei fraţi - 2021" este îmbunătăţirea cooperării între forţele lor speciale şi împărtăşirea cunoştinţelor şi experienţei, a declarat ministerul într-un comunicat.
Turcia şi Azerbaidjanul au organizat exerciţii militare comune la Baku mai devreme în acest an.
Ankara a sprijinit anul trecut efortul Azerbaidjanului de a scoate forţele etnicilor armeni afară din porţiunile de teritorii pe care le controlau din anii 1990 în şi în jurul regiunii Nagorno-Karabah
Comentează