Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bacalaureat - sesiunea toamnă 2017: Luni încep probele scrise

bacalaureat

Bacalaureatul de toamnă începe luni, în premieră, cu probele scrise, iar prima testare va fi la Limba și literatura română. Aproape 40.000 de absolvenți de liceu s-au înscris la sesiunea a doua a Bacalaureatului, dintre care aproximativ 25.000 au terminat liceul în acest an. Examenul începe la ora 09.00, candidații au de rezolvat trei subiecte, în trei ore. În prima sesiune au luat Bacalaureatul aproape 94.000 de absolvenți și au picat aproximativ 35.000, informează România Tv.

Examenul va fi susținut atât de unii dintre absolvenții din acest an care nu au luat Bacalaureatul în prima sesiune, cât și de cei care au picat examenul în anii trecuți. Pentru susţinerea examenului în a doua sesiune s-au înscris 39.435 de absolvenţi de liceu, dintre care 24.690 au absolvit liceul în acest an și 14.745 provin din seriile anterioare. În prima sesiune au picat Bacalaureatul 34.690 de candidaţi.

Prima testare la Bacalaureatul de toamnă 2017 va fi luni 21 august, la Limba și literatura română, urmată, în 22 august, de proba la Limba şi literatura maternă și în 23 august de proba obligatorie a profilului, susținută la Matematică sau Istorie. Examenul se încheie joi 24 august, când candidații vor susține o probă la alegere, în funcție de profil și specializare, dintre biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică şi argumentare, sociologie şi psihologie.

La probele scrise, candidații vor trebui să rezolve subiectele în trei ore. Examenele vor avea loc de la ora 09.00 și vor fi susținut în clase în care sunt camere de supraveghere.

Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită rezolvarea lor în timpul alocat.

Din 25 august până în 31 august vor avea loc probele orale și de competențe. Candidații vor fi testați în 25 și 28 august la comunicarea orală în limba română și tot în 28 august va fi proba orală la limba maternă. Următoarele două zile, în 29 și 30 august, candidații vor intra în laboratoarele de informatică pentru evaluarea competenţelor digitale, iar în 30 și 31 august va fi testarea la comunicarea într-o limbă de circulaţie internaţională.

La probele orale și de competențe, candidații nu primesc note, ci unul din calificativele "experimentat", "avansat" și "mediu", care arată cât de bine se descurcă la comunicarea în limba română, la comunicarea într-o limbă străină și cât de ușor pot folosi computerul.

BACALAUREAT sesiunea toamnă 2017. În perioada în care absolvenții susțin probele orale și de competențe, profesorii vor corecta lucrările scrise. În 1 septembrie vor fi afișate rezultatele și în aceeași zi, cei nemulțumiți de notele primite la probele scrise le pot contesta. După alte cinci zile, pe 6 septembrie, vor fi afișate rezultatele finale.

Candidații care fac contestație pot primi, după recorectare, o notă mai mare sau mai mică, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații.

Absolvenții de liceu vor lua Bacalaureatul dacă vor avea cel puțin nota 5 la fiecare probă scrisă, cel puțin media 6 și unul dintre nivelurile de competență la probele orale.

Cei care nu promovează Bacalaureatul se pot prezenta doar la următoarele două examene fără a plăti o taxă. Dacă nu au promovat Bacalaureatul după trei examene, de la a patra testare trebuie să plătească o taxă, stabilită în funcţie de numărul probelor la care se prezintă.

Candidaţii la Bacalaureat nu pot intra în sălile de examen cu manuale, dicţionare, culegeri, rezumate, ciorne, telefoane mobile, căşti audio și orice alte mijloace de comunicare care permit conectarea la internet sau la reţele de socializare. Cei care vor fi prinși cu astfel de obiecte în timpul examenului, chiar dacă nu le-au folosit, vor fi eliminaţi. Candidații nu au voie nici să vorbească în timpul examenului cu colegii de sală sau să ceară profesorilor supraveghetori alte date decât cele despre regulile de desfășurare a probei.

Candidații care copiază sau au la ei manuale, telefoane mobile și calculatoare vor fi eliminați din examen. Cei care sunt eliminați din examen nu mai pot participa la probele următoare, iar notele sau nivelurile de competenţă obţinute până atunci nu le vor fi recunoscute. Mai mult, va pierde şi dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

O situaţie de fraudă poate fi sesizată și după susținerea probei, situație în care comisia de examen verifică dacă frauda sau tentativa de fraudă semnalată se confirmă.

În prima sesiune a examenului de Bacalaureat din 2017, rata de promovare, după soluţionarea contestaţiilor, a fost de 72,9%, cu 4,8% mai mult faţă de prima sesiune din 2016. Cea mai mare rată de promovare a fost în judeţele Bacău, Sibiu, Iaşi şi Cluj, peste 83%, iar la polul opus au fost judeţele Ilfov şi Giurgiu, cu 44,31% și, respectiv, 51,96%. În Capitală, rata de promovare a Bacalaureatului a fost 75,83%.

În prima sesiune a Bacalaureatului s-au înscris 135.513 candidaţi, au susținut examenul 128.509 și au promovat 93.640 dintre aceștia. Dintre cei promovați, 88.311 sunt din promoţia 2016-2017 și 5.329 sunt din promoţiile anterioare. La examenul din iunie-iulie, 7.004 candidaţi nu s-au mai prezentat, iar 34.690 au picat Bacalaureatul, dintre care 23.136 sunt proaspăt absolvenți de liceu și 11.554 sunt din promoţiile anterioare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.