Preşedintele USR, Dan Barna, afirmă că va protesta "cu drapelul în faţă", miercuri, în faţa Parlamentului, pentru "a opri Guvernul Dăncilă şi pe Liviu Dragnea să confişte viitorul României şi al românilor".
"Azi e Ziua Drapelului Naţional. Atunci când, în plină revoluţie paşoptistă, mâna aceea de oameni care au făcut România au arborat pentru prima dată steagul României în culorile albastru-galben-roşu, s-a născut nu doar un simbol pentru toţi românii, dar şi unul din acele elemente care au marcat definitiv conştiinţa noastră colectivă. La 100 de ani de la Marea Unire şi la 160 de ani de la revoluţia paşoptistă, suntem din nou într-un moment de cumpănă pentru istoria noastră. Cu drapelul în faţă, românii, deopotrivă cei din România şi din Republica Moldova, îşi apără în stradă valorile şi conştiinţa împotriva încercării unor forţe care încearcă să deturneze parcursul nostru firesc - unul democratic şi european", a scris Dan Barna pe Facebook.
Acesta subliniază că este "cum nu se poate mai trist" faptul că aceste forţe vin preponderent dinspre cei pe care românii i-au învestit cu încrederea că le pot face viaţa mai bună.
"Şi poate că nu e deloc întâmplător însuşi faptul că Ziua Drapelului vine, astăzi, cu o zi înainte de un moment decisiv pentru istoria contemporană a românilor, o zi în care chemăm românii să ne sprijine în lupta împotriva unui guvern şi a unei majorităţi parlamentare toxice şi care nu au niciun pic de respect pentru români şi pentru simbolurile lor. Cu drapelul în faţă, vom protesta şi mâine, în faţa Parlamentului, pentru a opri Guvernul Dăncilă şi pe Liviu Dragnea să confişte viitorul României şi al românilor", menţionează Barna.
Barna: Cu drapelul în faţă vom protesta mâine pentru a opri Guvernul Dăncilă să confişte viitorul României
București
6°C
Articole Similare

961
Crin Antonescu spulberă criza: PSD de ce a acceptat prezența USR? Guvernul nu cade, nu cred în anticipate
961

143
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
143

8.128
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
8.128

934
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
934

1.561
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.561

2.646
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.646

1.574
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.574

1.026
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
1.026

875
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
875

3.493
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.493

2.710
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.710

2.740
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.740

3.631
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.631
















Comentează