Co-președintele PNL Vasile Blaga refuză orice colaborare cu Traian Băsescu și Mișcarea Populară.
„O colaborare cu Traian Băsescu este «Nu categoric». Am inteles ca din nou vorbeste de «dragul PDL». Eu tin minte ca vorbea de la perdea «Adio PDL!» si eram, nici mai mult nici mai putin, decat FSN-isti inraiti. (...) După ce democratic l-am desemnat pe Iohannis candidat, îmi aduc aminte clar cum a spus domnul preşedinte - pentru că eu aşa îi voi spune cât voi trăi, pentru că mi-a fost preşedinte de partid şi preşedintele de ţării: «Vasile, puteai să găseşti pe cineva mai bun». Probabil pe Ponta.”, a declarat Vasile Blaga într-o conferință de presă la Buzău.
Potrivit Mediafax, Blaga a adăugat că este exclusă o eventuală colaborare cu Băsescu şi pentru că acesta, împreună cu Victor Ponta, ar fi încercat în campania electorală pentru prezidenţiale să îl scoată „din cursă” pe candidatul PNL, Klaus Iohannis.
„În precampanie şi campanie au încercat şi au reuşit la un moment dat să scoată din joc candidatul PNL - puterea Ponta, opoziţia Traian Băsescu. Toţi cei care se ocupau de campanie atunci şi-au dat seama că se întâmplă ceva. Am venit cu o campanie în forţă şi am rezolvat această problemă. Domnul Băsescu, dacă îşi face mari gânduri cu oameni care vor merge cu el la PMP din vechiul partid, se înşală.”, a mai spus liderul PNL.
Sursa foto: libertatea.ro
Comentează