DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bloomberg trage un puternic semnal de alarmă în privința economiei țării noastre: 'România dă prioritate unei controversate modificări a sistemului judiciar'

BLOOMBERG
Bloomberg

România dă prioritate unei controversate modificări a sistemului judiciar, chiar într-un moment în care creşterea economiei începe să nu mai aibă cel mai rapid ritm din Uniunea Europeană. Propunerile afectează încrederea oamenilor de afaceri şi riscă să îndepărteze şi mai mult companiile, care deja sunt nemulţumite de revizuirea confuză a impozitării de anul trecut, se arată într-o analiză realizată de Bloomberg.

"Reforma riscă să slăbească mediul de afaceri şi operaţional al ţării pe o perioadă îndelungată, afectează negativ încrederea investitorilor şi, mai extins, perspectivele economice ale României", a declarat Tiziana Papa, analist la BMI Research, o divizie a Fitch Group, potrivit Agerpres.

Citește și: BNR și ministrul Finanțelor se 'războiesc' din cauza creditelor românilor: Ce plănuiește Banca Națională și răspunsul ferm al lui Teodorovici

Scăderea încrederii vine într-un moment în care România are nevoie de cheltuielile corporaţiilor pentru a compensa atenuarea boom-ului consumului, care a ajutat la înregistrarea unei creşteri a PIB-ului de 8,8%. În timp ce social democraţii aflaţi la guvernare au canalizat cheltuielile guvernamentale spre majorarea salariilor pentru angajaţii din sistemul public şi reduceri de taxe, sectorul privat devine mai puţin dispus să investească.

"Este puţin probabil ca investiţiile publice să compenseze aşteptata încetinire a consumului. Invers este mai probabil", a declarat Ciprian Dascălu, economist la ING Bank NV, care consideră că ţinta oficială de creştere a PIB-ului de 5% pentru acest an este optimistă.

Citește și: Frații DEDEMAN lovesc din nou: Cu ce coloși s-au aliat și ce au lansat împreună

În timp ce deficitul bugetar se apropie de limita UE de 3% din PIB, România este printre cele mai vulnerabile ţări dacă apar probleme economice, susţine economistul şef al BNR, Valentin Lazea.

"Episoadele repetate de volatilitate politică au distras atenţia Guvernului de la reformele care ar fi putut majora potenţialul economiei de creştere pe termen lung", se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară S&P Global Ratings, care a reafirmat vineri ratingurile pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi monedă locală ale României la "BBB minus/A-3". Ratingul "BBB minus" este de tip "investment grade" (recomandat pentru investiţii). Agenţia şi-a exprimat îngrijorarea din cauza "frecventelor încercări de a implementa modificări legislative care ar putea diminua echilibrul instituţional".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.