Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Braconajul reprezintă principala ameninţare pentru supravieţuirea sturionilor din Dunărea Inferioară şi subminează eforturile de salvare a acestei specii

bzi.ro
sturioni pescuit ilegal

"Cu toate speciile de sturioni din Europa aflate în pragul extincţiei, raportul realizat de WWF-CEE semnalează amploarea alarmantă a capturilor ilegale a acestor specii de peşti, o reală ameninţare la adresa supravieţuirii ultimelor populaţii de sturioni din Dunărea Inferioară. Raportul, ce prezintă date colectate din Bulgaria, România şi Ucraina este unicul document ce examinează problema regională a populaţiilor de sturioni care migrează între aceste ţări", se menţionează într-un comunicat al WWF remis, marţi, AGERPRES.

Având documentate 337 de cazuri de activităţi ilegale ce au implicat sturionii înregistrate în perioada 2016-2022, studiul evidenţiază riscul la adresa celor patru specii de sturioni rămase în Dunărea Inferioară- trei dintre acestea fiind critic periclitate (morunul, păstruga, nisetrul), în timp ce pentru a patra specie, cega, statutul de conservare a fost modificat anul trecut la periclitat. Studiul include 130 de cazuri înregistrate în Bulgaria, 125 din România şi 82 din Ucraina, ilegalităţile variind de la încălcările reglementărilor privind prohibiţia, confiscarea plaselor ilegale, precum şi comerţul ilegal cu sturioni şi produse provenite de la sturioni.

"Aceste cifre alarmante arată că braconajul şi comerţul ilegal cu sturioni continuă în regiunea Dunării Inferioare, subminând eforturile de salvare a acestei specii iconice de peşti - mai ales că se ştie că multe dintre activităţile ilegale nu sunt depistate. Sturionii au înotat în Dunăre milioane de ani, dar riscăm să-i pierdem dacă nu reuşim să oprim capturile ilegale precum şi comerţul ilegal cu carne şi caviar", a spus Beate Striebel, WWF Sturgeon Initiative Lead.

Ca dovadă a severităţii situaţiei, în perioada analizată, au fost detectate în total 955 de specimene de sturioni braconate - 3 în Bulgaria, 553 în România, 399 în Ucraina.

Acestea cifre reprezintă doar vârful icebergului şi arată impactul devastator al braconajului şi al comerţului ilegal asupra ultimelor populaţii sălbatice de sturioni. Vratsa din Bulgaria, judeţul Tulcea din România şi regiunea Odesa din Ucraina reprezintă principalele puncte fierbinţi - fiind înregistrate peste 1/3 dintre cazurile raportate în fiecare ţară, precizează reprezentanţii WWF.

"Acest raport reprezintă un îndemn la acţiune atât în România cât şi în alte ţări vecine. Sunt necesare măsuri urgente din partea ţărilor şi a organizaţiilor de a creşte eforturile pentru a lupta împotriva activităţilor ilegale la adresa sturionilor. WWF lucrează cu agenţii guvernamentale, parteneri şi comunităţi pentru a aborda braconajul şi comerţul ilegal, dar este clar că este nevoie de mai mult", a declarat Cristina Munteanu, coordonator naţional - sturioni, WWF România.

Potrivit sursei citate, eforturile WWF de a stopa aceste activităţi ilegale au inclus, de asemenea, dezvoltarea de abordări inovatoare pentru a sprijini autorităţile de control, multe dintre acestea neavând suficientă capacitate. În România, astfel de metode au inclus cu succes utilizarea de camere de supraveghere, cu ajutorul cărora au fost depistate cel puţin 15 activităţi ilegale, precum şi utilizarea dronelor pentru supravegherea zonelor izolate din Delta Dunării.

În Bulgaria, WWF colaborează cu Poliţia de frontieră bulgară pentru utilizarea unui sonar subacvatic. Adaptarea inovatoare a acestei tehnologii ajută în detectarea carmacelor, unelte tradiţionale, dar interzise, utilizate pentru prinderea sturionilor. Cu toate că este destul de dificil ca acestea să fie detectate, datorită amplasării lor în apă, sonarul a facilitat descoperirea a 131 de carmace numai în 2022, marcând un progres semnificativ în ciuda dificultăţii de extragere şi confiscare.

Raportul subliniază importanţa unui efort continuu şi îmbunătăţit. De asemenea, prezintă şi potenţialele probleme de corupţie, existând, în acest sens, un caz din Ucraina, ce a scos la lumină un sistem de mită între pescari şi autorităţi.

"Datele centralizate de WWF în acest raport sunt de o importanţă crucială, ele reprezentând singura centralizare disponibilă publicului a unor astfel de informaţii în regiunea Dunării Inferioare. Toate părţile implicate, de la autorităţile de control, la specialişti care lucrează în domeniul conservării, publicul larg şi cei ce consumă - în mod ilegal - caviar şi carne de sturion sălbatic, trebuie să înţeleagă că astfel de acţiuni (sau inacţiuni) într-o ţară afectează grav întreaga populaţie de sturioni", precizează comunicatul.

WWF România este una dintre cele mai importante organizaţii specializată în conservarea mediului. De peste 15 ani, Fondul Mondial Pentru Natură - WWF România îşi propune să oprească degradarea naturii şi să protejeze biodiversitatea. Astfel, WWF România participă activ la conservarea planetei, la restaurarea ecologică a mediului natural şi construieşte un viitor în care oamenii trăiesc şi se dezvoltă în armonie cu natura. Misiunea WWF este implementată prin programe de policy şi conservare a naturii, consolidarea capacităţii publice de a acţiona în probleme de mediu şi prin advocacy faţă de companii pentru a reduce amprenta de carbon. Zonele de conservare prioritare ale organizaţiei sunt: Maramureş, Transilvania, Sud Vestul Carpaţilor, Apuseni, Lunca şi Delta Dunării. WWF România face parte din WWF Internaţional, existent de peste 60 de ani, în peste 100 de ţări, pe 6 continente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.