BREAKING Ședință de URGENȚĂ la Ministerul Sănătății / SURSE

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 15-03-2021

Actualizat: 15-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministerul Sănătăţii a organizat luni o şedinţă cu reprezentanţii spitalelor COVID şi suport COVID din Bucureşti privind creşterea numărului de paturi de Terapie Intensivă, au declarat surse medicale, pentru AGERPRES.

Potrivit aceloraşi surse, la şedinţă iau parte ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, precum şi reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti.

O altă şedinţă cu reprezentanţi ai spitalelor judeţene şi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică urmează să aibă loc luni, cel mai probabil începând cu ora 11,00, au precizat sursele citate.

SURSE - Orban face jocuri în PNL și dă mesaje către Iohannis: Cîțu încearcă marea cu degetul


Premierul Florin Cîţu a solicitat, duminică, la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, identificarea unor spitale noi care să se alăture celor existente în lupta anti-COVID, creşterea la 1.600 a numărului real de paturi la ATI, asigurarea stocurilor necesare de medicamente şi continuarea vaccinării "în forţă".

Cîţu preciza, într-o postare pe Facebook, că, deocamdată, în România nu se înregistrează o creştere "accelerată" a infectărilor cu SARS-CoV-2, dar pentru precauţie sunt făcute pregătiri pentru un număr mai mare de cazuri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri