Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bugetul Agenţiei Naţionale de presă AGERPRES pe 2018 a primit aviz pozitiv unanim în comisiile reunite de cultură

agerpres

Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului au avizat favorabil, în unanimitate, marţi, proiectul de buget al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES pe 2018. Directorul general al AGERPRES s-a declarat mulţumit de suma alocată. "În acest moment, bugetul nostru, care are, evident, şi o componentă de venituri proprii importantă pentru noi, este ok", a spus Giboi.

La rândul său, preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a felicitat conducerea AGERPRES, afirmând că Agenţia Naţională de Presă reprezintă "un etalon în ceea ce reprezintă echidistanţa şi buna guvernare". Potrivit proiectului legii bugetului de stat, Agerpres are alocat pentru 2018 un buget în cuantum de 20,457 milioane lei (în creştere cu 8,24% faţă de execuţia preliminară din anul 2017). Pentru cheltuieli curente este alocată suma de 20,432 milioane lei (în creştere cu 8,25%), din care cheltuieli de personal 17,369 milioane lei (în creştere cu 9,85%), bunuri şi servicii 3,045 milioane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.