Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de marţi, iar rulajul se cifra la 3,4 milioane de lei (690.029 de euro), după o jumătate oră de la debutul tranzacţiilor, informează Agerpres.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,40%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,39%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,36%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a câştigat 0,37%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,02%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,40%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Condmag (+11,11%), SSIF BRK Financial Group (+4,50%) şi Zentiva (+2,78%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Transilvania Investments Alliance (-1,76%), SIF Muntenia (-1,44%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-0,71%).
Comentează