Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bursa de Valori Bucureşti a închis pe o notă optimistă şedinţa de marţi

www.agerpres.ro
Bursa de Valori București

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de marţi, valoarea tranzacţiilor fiind de 38,019 milioane de lei (7,686 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,65%, până la 13.141,85 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o creştere de 0,63%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,64%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,17%, potrivit Agerpres.ro.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în urcare cu 1,11%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,61%.

Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a încheiat şedinţa în creştere, consemnând un avans de 2,53%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 3,069 milioane de lei, urmate de cele ale Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 2,199 milioane de lei, şi de titlurile Digi - 2,158 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Promateris, care s-au apreciat cu 4,55%, urmate de cele ale Transgaz (+4,2%) şi de titlurile Erste Group Bank (+3,77%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Romcab (-9,01%), Condmag (-4,76%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (-3,95%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.