Cea mai mare expoziţie consacrată operei lui J. R. R. Tolkien s-a deschis marţi la Biblioteca Naţională a Franţei (BNF) din Paris, în cadrul acesteia fiind prezentate numeroase manuscrise, desene, hărţi şi alte documente izvorâte din mâna celebrului creator al ''Pământului de Mijloc'', relatează AFP potrivit Agerpres.
BNF a reunit în galeriile sale care se întind pe 1.000 mp 300 de obiecte ce trasează opera şi viaţa lui John Ronald Reuel Tolkien, profesor de limbă şi literatură anglo-saxonă la Oxford, care a inventat o lume întreagă populată, printre alţii, de elfi şi pitici, nevoiţi să-şi unească forţele pentru a lupta contra maleficului Sauron.
Intitulată ''Tolkien, călătorie în Pământul de Mijloc'', expoziţia este alcătuită dintr-o primă parte, dedicată diferitelor popoare care populează acest univers, teritoriilor şi limbilor lor şi o doua parte, axată pe parcursul autorului englez, născut în 1892 şi decedat în 1973.
Expoziţia, deschisă până la data de 16 februarie, reprezintă o oportunitate de a descoperi până unde se întind rădăcinile operei lui Tolkien, care ajung la cele mai variate mituri şi tradiţii - povestiri nordice, legende germanice (precum ''Cântecul nibelungilor''), ciclul arthurian, miturile Atlantidei şi Turnului Babel şi chiar Sfântul Gheorghe ucigând balaurul.
Obiectele, armurile şi anluminuri ajută la contextualizarea acestor asocieri, precum ''Cornul lui Roland'', un corn de vânătoare, realizat din fildeş, care ne aminteşte de similitudinile dintre '''Cântecul lui Roland'', poem epic din secolul al XII-lea şi personajul Boromir din ''Stăpânul Inelelor''.
''Tolkien deţine o cunoaştere foarte profundă a literaturii, mai ales a literaturii epice, de la Homer la Dante, până la Milton... Uneori, el chiar se amuză făcând cu ochiul'' unor autori, a explicat pentru AFP Frédéric Manfrin, unul dintre curatorii expoziţiei.
Profunzimea operei lui Tolkien - care a inventat milenii de istorie, limbi şi alfabete utilizate de principalele popoare din Pământul de Mijloc şi linii genealogice prelungi ale personajelor sale - îşi spune cuvântul în faţa vizitatorilor.
Acuarele şi caligrafie
Dincolo de literatură, autorul s-a inspirat din lumea înconjurătoare. ''El nu a vrut să construiască o mitologie pentru Anglia, însă a visat ca într-o bună zi să poată găsi o serie de poveşti specifice ţării pe care o iubea, şi a avut legături foarte profunde cu Midlands (centrul Angliei, al cărui nume înseamnă chiar pământul de mijloc)'', a declarat la rândul său curatorul Vincent Ferré.
Această expoziţie, concepută împreună cu urmaşii lui Tolkien, biblioteca Bodleiană a Universităţii din Oxford şi Universitatea Marquette din Milwaukee, prezintă, de asemenea, talentul de desenator al scriitorului. Stilul său proaspăt şi naiv al acuarelelor cu Bilbo din ''Hobbitul'' poate surprinde, însă aminteşte că acest roman a fost scris de Tolkien pentru a-i distra pe copii, ceea ce contrastează cu desenele sale din tinereţe.
Expoziţia prezintă de asemenea numeroase ilustraţii, coperte de cărţi şi chiar şi texte în limbile elfilor şi piticilor, izvorâte din mâna lui Tolkien.
''Realizarea unei expoziţii despre un scriitor din secolul XX este întotdeauna complicată deoarece manuscrisele sunt rareori spectaculoase. În cazul lui Tolkien, suntem norocoşi să nu avem doar ilustraţii, ci şi manuscrise care sunt magnifice din punct de vedere grafic'', a afirmat Frédéric Manfrin.
Sunt abordate numeroase subiecte controversate, cum ar fi poziţia presupus inferioară a femeii în opera lui Tolkien, aparentul maniheism al personajelor sau viziunea sa despre puterea ultra-monarhică, iar expoziţia încearcă să răspundă la acestea prin studiul operelor.
Totodată BNF aduce un omagiu neobositului Christopher Tolkien, unul dintre fiii autorului, care a publicat toate textele ulterioare ''Hobbitul'' şi ''Stăpânul inelelor'', în urma descifrării manuscriselor lăsate în urmă de tatăl său, inclusiv impunătorul roman ''Silmarillion''
Călătorie în lumea lui J. R. R. Tolkien, la Biblioteca Naţională a Franţei
Explorează subiectul
Articole Similare

323
CNA sesizează de urgență Parchetul General. Alertă în România: val mesaje separatiste și conținut ilegal distribuit masiv online
323

5
Franţa şi Arabia Saudită inaugurează în deșert centrul cultural 'Villa Hegra'
5

34
Stephen King, cel mai interzis autor în școlile din SUA
34

19
Jim Carrey va fi recompensat cu un César onorific: 'Un actor neobişnuit și vizionar'
19

11
Stagiunea simfonică de la Sfântu Gheorghe debutează cu un concert omagial dedicat eroilor Revoluției din 1956
11

9
Ministerul Culturii anunţă finalizarea cu succes a Investiţiei 7 - Accelerarea digitalizării producţiei şi distribuţiei de filme, finanţate prin PNRR
9

43
Nicole Kidman cere divorţul de Keith Urban, invocând dificultăţi conjugale şi diferenţe ireconciliabile
43

2.736
Surpriză pe piața media - O televiziune religioasă din SUA intră în România. Audiență în 180 de țări
2.736

15
Ansambluri şi artişti de renume, la Festivalul Naţional al Muzicii de Cameră SUBITO
15

13
Prima ediţie a Zilei Teatrului Tineretului; va fi vernisată expoziţia 'Cum a început povestea...'
13

15
Dezbateri despre femicid, neofascismul online şi offline, război, în programul DocTalks la Astra Film Festival 2025
15

19
Filarmonica „George Enescu” deschide Stagiunea 2025-2026 cu două concerte simfonice sold-out dirijate de Kent Nagano şi cu recitalul de pian al artistului în rezidenţă Mihai Ritivoiu
19

16
Serialul Minunata şi năstruşnica lume a lui Gumball are premiera în 6 octombrie la Cartoon Network
16
Comentează