Premium
Adevarul:
Sevil Shhaideh (52 de ani), propunerea coaliţiei PSD-ALDE-UDMR pentru postul de prim-ministru al României, ar avea teoretic şansele cele mai mari să fie desemnată pentru această demnitate publică „după Crăciun“, după cum a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.
Înainte de a accede în CSAT, premierul trebuie să obţină un „certificat de securitate“ emis de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS). Referitor la eliberarea acestui certificat, Legea privind accesul la informaţii clasificate specifică: „Principalele criterii de evaluare a compatibilităţii unei persoane în acordarea avizului de securitate, pe baza căruia ORNISS eliberează certificatul de securitate, vizează trăsăturile circumstanţiale şi de caracter care pot genera riscuri de securitate. Deşi aceste criterii se referă la persoana care trebuie avizată, conduita, caracterul, concepţiile sau împrejurările de viaţă ale soţului/soţiei ori concubinului/concubinei pot fi, de asemenea, relevante şi trebuie luate în considerare“, specifică legislaţia.
Parcursul fulminant al lui Akram Shhaideh
Factorii care trebuie analizaţi sunt, printre altele, dacă demnitarul „poate fi supus la presiuni din cauza rudelor sau a persoanelor apropiate, care ar putea genera o vulnerabilitate exploatabilă de către serviciile de informaţii străine ale căror interese sunt ostile pentru interesele de securitate ale NATO şi/sau ale ţărilor membre şi partenere“.
Factorul „de vulnerabilitate“ în cazul lui Sevil Shhaideh este căsătoria cu cetăţeanul sirian Akram Shhaideh (54 de ani). Acesta a sosit în 2010 în România, iar un an mai târziu era deja căsătorit cu Sevil (n.r. - Geambec pe numele de fată, Sumanariu după primul soţ - un medic român). Spre deosebire de alţi cetăţeni din ţările arabe care au venit în România la studii în timpul regimului comunist, au rămas aici şi au crescut profesional, Akram Shhaideh a studiat şi a lucrat doar în Siria până în 2010.
Născut la Damasc, Akram Shhaideh are o diplomă în Agricultură obţinută în 1984 la Universitatea Tishreen din Siria şi a lucrat în administraţia publică din ţara natală.
În anul 2010, sirianul obţine două doctorate, în Dezvoltare rurală şi în Management de resurse naturale, la Universitatea Bucureşti. Ajuns în România, a obţinut într-un timp extrem de scurt privilegii ale statului român: cetăţenie română, slujbe la Universitatea Ovidius din Constanţa şi la două companii de stat - RAJDP şi RAJA, ajungând până la demnitatea de a fi consilier la cabinetul secretarului de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, minister în care s-a afirmat soţia sa ca secretar de stat, apoi ca ministru.
Până nu demult, Akram Shhaideh era plătit din trei surse: Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa (regie subordonată Consiliul Judeţean Constanţa, forul condus de Nicuşor Constantinescu, unde Akram era angajat şi retribuit cu un venit anual de 41.536 lei), Universitatea Ovidius din Constanţa (profesor, 3.608 lei) şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (consilier la cabinetul secretarului de stat, 4.120 lei). În ultimul an, sirianul a devenit salariat la RAJA, care împreună cu postul de la RAJDP, îi aduce un venit de 36.000 lei pe an.
Ca proprietăţi, Akram Shhaideh deţine trei apartamente (dintre care unul în construcţie) în Siria. Imobilele cu suprafeţe între 93 şi 180 metri pătraţi îi aparţin în proporţie de 50-100%, fiind dobândite în perioada 1993-2013. Sevil nu are drept de proprietate asupra apartamentelor din Siria, după cum specifică ea în declaraţie, deoarece soţul are proprietate exclusivă, conform legislaţiei siriene.
Ziarul Financiar:
După 26 de ani de capitalism, România economică a ajuns extrem de polarizată, ceea ce afectează atât spiritul şi calitatea mediului antreprenorial, cât şi calitatea forţei de muncă.
Din fericire sau din păcate, bani şi mijloace de producţie se găsesc, spiritul antreprenorial şi de muncă însă lipseşte, nu se lucrează la ele şi nici nu se educă.
Pe lângă toate problemele pe care le are România legate de infrastructură, sănătate, educaţie, plecarea a trei milioane de români la muncă în străinătate şi împărţirea economiei, acum se mai adaugă încă două lucruri al căror efect se accentuează în fiecare zi: există tot mai puţin spirit antreprenorial (deci nu mai vin companii noi din urmă) şi există tot mai puţină forţă de muncă şi tot mai puţini manageri. Efectul acestora este că tot mai multe investiţii vor eşua: pur şi simplu nu ai cu cine să faci proiectele deşi ai deopotrivă bani şi echipamente.
Conform unui studiu al Coface, România înregistrează, prin comparaţie cu evoluţia altor ţări din Uniunea Europeană, cel mai agresiv fenomen al distrugerii creative, asociat în teoria economică de cele mai multe ori cu o regenerare constructivă a mediului de afaceri, caracterizată de o capacitate ridicată de absorbţie a şocurilor negative printr-o flexibilitate şi ajustare foarte rapidă.
„Firmele româneşti progresează foarte lent (cresc gradual pe scări) şi ajustările negative sunt de cele mai multe ori dramatice (scad rapid cu liftul), fenomenul de aterizare lentă (soft lending), fiind foarte rar observat”, menţionează Agenţia de Rating Coface. De cele mai multe ori, mentalitatea start-up-urilor se rezumă la tatonarea unor idei foarte generale, modest documentate, utilizând banii altora (datorii comerciale sau bancare), menţionează Coface.
„Din spate” nu vine nimeni, rata de înfiinţare de noi companii fiind printre cele mai scăzute din Europa. Acest lucru afectează economia României, care va ajunge să rămână prizoniera companiilor de stat, multinaţionalelor şi grupurilor româneşti care au mai rămas în picioare. Deci nu vor exista alternative.
Noile generaţii, care au şansa de a obţine un venit mai mare, nu îşi mai pun problema să intre în afaceri, să devină antreprenori, mulţumindu-se cu un salariu de o mie de euro, care le permite să plătească o rată la programul de creditare pentru locuinţe Prima casă, o maşină, poate patru city break-uri pe an cu bilete luate din timp de la Wizz Air şi Ryanair pentru care plătesc mai puţin de 50 de euro dus-întors. În aceste condiţii, nimeni nu vrea să-şi bată capul să facă ceva, să inventeze un produs sau un serviciu nou, să lupte de devină independenţi. De ce să aibă coşmaruri în weekend că luni are de plătit TVA-ul şi salariile şi are facturi neîncasate de şase luni, când poate să fie la Verona, la o pizza, cu mai puţin de 100 de euro?
A doua problemă este secarea bazinului de forţă de muncă şi scăderea treptată a calităţii şi numărului de manageri: Doru Dima, de la Great People Inside, un consultant pe HR de 20 de ani, spune că din 600 de manageri evaluaţi prin simularea unor decizii, doar 10 au reuşit să ia un calificativ bun.
Companiile nu investesc în oameni, în pregătirea lor, considerând acest lucru un cost şi nu o investiţie. În cel mai fericit caz, managerii de top îşi aprobă cursuri de pregătire, dar de la nivelul lor în jos nu-şi mai bat capul.
De asemenea, directorii de vârf nu se gândesc la cei care pot să le ia locul, de frică chiar să nu le ia locul. În aceste condiţii, există o „groapă” mare în companii între managerii de top şi ceilalţi. Nu vine nimeni din spate care să fie pregătit.
Nici acţionarii nu-şi bat capul cu acest lucru, considerând că la uşă sunt 100 de angajaţi care pot acoperi în orice moment o poziţie. Şi poate nici nu este nevoie de acest lucru întrucât antreprenorii, patronii, consideră că pot ei să facă în continuare deopotrivă vânzări, marketing, HR, financiar, aşa cum au făcut de când au înfiinţat firma.
