Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Călin Popescu Tăriceanu a izbucnit: 'Unde vă treziți? Să vă fie rușine! Președintele ne cere să ne batem joc de democrație'

stiripesurse.ro
Calin Popescu Tariceanu

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că președintele Iohannis „ne cere să ne batem joc de democrație”, învestind „un prim-ministru care a fost trântit de o moțiune de cenzură după ce adoptase 25 de ordonanțe de urgență”, potrivit Mediafax.

„Azi, dacă ar fi fost o procedură de învestitură normală în Parlament, fiecare grup parlamentar ar fi trebuit să își spună punctul de vedere. Așa cum ați văzut, lucrurile nu au fost deloc normale în ultimele două zile. Așa că vă prezint aici discursul pe care l-aș fi susținut azi de la tribuna Parlamentului din partea ALDE. Am depus acest discurs la parlament”, scrie liderul ALDE pe Facebook.

În discurs se arată că „președintele ne cere să ne batem joc de democrație. A învestit un prim-ministru care a fost trântit de o moțiune de cenzură după ce adoptase 25 de ordonanțe de urgență, printre care de acum faimoasa ordonanță cu alegerile anticipate, respinsă în integralitatea ei de Curtea Constituțională a României. A fost desemnat a doua oară și și-a depus mandatul. Curtea Constituțională a constatat că desemnarea a fost neconstituțională. A învestit un al doilea prim ministru, într-un simulacru cu care să prostească o țară întreagă. Ca și Orban, Cîțu crede că participă la o joacă pe seama Parlamentului și a țării și vine cu 10 minute înainte de vot cu depunerea mandatului”.

Citește și: Traian Băsescu îl desființează pe Ludovic Orban: E bun de dus la teatrul de comedie

Călin Popescu Tăriceanu întreabă „Unde vă treziți? Să vă fie rușine! Și, ce să vedem, Președintele persistă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat! Ni-l propune tot pe Orban, pentru că ceea ce s-a întâmplat până acum nu-i de ajuns. Un dicton latin spune errare humanun est, perseverare diabolicum. Președintele vrea să ne facă complici la suspendarea democrației în România. Dar nicio criză nu justifică acest lucru. Să fim clari! Am ajuns aici pentru că domnul Iohannis vrea să aibă tot: guvernul lui, procurorii lui, judecătorii lui, generalii lui, justiția lui. Mai avea nevoie de Parlamentul lui”.

Liderul ALDE atrage atenția că ne îndreptăm vertiginos către „monopolizarea puterii de către un singur om. Democrație a la Putin, asta suntem! Nu instituții solide, nu separația puterilor în stat, nu echilibrul și controlul reciproc al puterilor în stat. De fapt, vedem că nu este ceea ce am visat frumos la începutul anilor 90 și de aceea ALDE refuză să consimtă la acest aranjament jenant, și refuzăm să suspendăm Constituția doar ca Ludovic Orban să aibă un loc de muncă! Refuzăm să fim complici la instalarea dictaturii Iohannis!”.

Despre programul de guvernare, Tăriceanu scrie că nu e făcut pentru România „care se zbate într-o criză fără precedent” și nu conține „nicio măsură cu privire la criza economică care s-a așternut, nimic despre îngrijorările românilor!”.

„Am uitat să vă spun că are, totuși, o calitate: e Guvernul Lui, Guvernul lui Iohannis”, conchide postarea Călin Popescu Tăriceanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.