Călin Tuluc este noul vicepreședinte al CJ Cluj

Autor: Politic Scan

Publicat: 10-12-2015

Actualizat: 10-12-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liberalul Călin Tuluc (ex-PDL) a reușit, din a doua încercare, să fie ales vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj. Tuluc, care a obținut 26 de voturi pentru și 6 împotrivă, îi ia locul lui Horaţiu Cătărig care şi-a dat demisia din funcţie acum două luni

Conform Monitorului de Cluj, Tuluc este unul din oamenii de încredere ai lui Alin Tișe.

Liberalii vor să îl înlocuiască și pe președintele CJ Cluj, Mihai Seplecan. Acesta a pierdut sprijinul politic pentru ocuparea funcției și apoi a fost exclus din partid. Marginalizarea lui a fost văzută atunci ca o victorie a aripii "pedeliste" a PNL. Înlocuirea lui, însă, este mai dificilă din punct de vedere procedural. Monitorul de Cluj consideră îi consideră ca favoriți pentru înlocuirea lui Seplecan pe Mariana Leș și Călin Tuluc, ambii apropiați ai lui Tișe.

Cât despre Seplecan, acesta anunța în octombrie, pe când Oprea încă era un membru de vază al Guvernului, că ar putea candida din partea UNPR.

Citiți și: Ostracizat în PNL, Seplecan va candida la Primăria Cluj din partea UNPR

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri