Meşterul popular Petruţ Chirţes din comuna Ibăneşti, declarat Tezaur Uman Viu, a reuşit, împreună cu membrii Grupului vocal Dulcea, să adune o întreagă colecţie de cămăşi şi elemente de port popular din vechime, de pe Valea Gurghiului, care sunt păstrate la Muzeul Satului Dulcea, pe care l-au înfiinţat într-o căsuţă tradiţională, salvată de la paragină, potrivit Agerpres.
Alături de porturile populare autentice, provenind în special de pe Valea Gurghiului, în Muzeul Satului din Dulcea, comuna Ibăneşti, meşterul popular Petruţ Chirteş şi grupul din care face parte au colecţionat numeroase obiecte arhaice, oferind astfel o lecţie autentică despre meşteşugurile tradiţionale, obiceiurile locului, îndeletnicirile localnicilor şi muzica populară care definesc zona.
"Primul lucru, vă zic bine aţi venit în satul meu, Dulcea, cel mai iubit sat de mine! Aici m-am născut şi numele ăsta de Dulcea vine de la apă. E foarte, foarte bună apa de aici, din zona noastră. Pot să vă spun că aici vin mulţi din Reghin şi din Târgu Mureş pentru a lua apă de la izvoare. Aşa o calitate are apa aceasta, încât poţi să o ţii şi trei luni în beci şi tot e bună de băut. Ne aflăm la Muzeul Satului Dulcea, asta e zestrea satului Dulcea. Un bun prieten ne-a lăsat casa asta, care era o paragină, dar noi am pus mână de la mână şi am făcut tot ce vedeţi. Casa are aproape o sută de ani şi mi-a plăcut foarte mult că-i originală, veche, aşa cum era căsuţa în care m-am născut, cu grinzi, fără tavane din astea moderne, ci cu scândură. Stâlpii de la pridvor se făceau din stejar, cu modele extraordinare, care dovedeşte că cei ce le făceau stăpâneau bine tehnica lemnului. În vremurile alea nu erau strunguri, dar erau oameni care ştiau tehnica lemnului, erau foarte deştepţi şi pricepuţi, chiar şi Brâncuşi a folosit aceste tehnici la Coloana Infinitului", a declarat, pentru AGERPRES, Petruţ Chirteş.
Declarat Tezaur Uman Viu, fiind unul dintre puţinii sculptori de troiţe rămaşi în viaţă, precum şi unicul sculptor de lăzi de zestre, Petruţ Chirteş ne-a poftit apoi în interiorul Muzeului Satului din Dulcea şi ne-a arătat numeroasele obiecte de cult, obiecte casnice străvechi, un război de ţesut, porturi populare, mobilier şi multe altele, care au în spate cel puţin câte o poveste.
"Aici am o crintă care exista în gospodăria omului care avea o vacă sau două şi făcea brânză. Are un mic şanţ prin care curge zerul. Capacul ăsta apăsa caşul în jos, pentru a se scurge. Crinta se mai foloseşte şi azi, uneori, dar nu mai sunt vaci în curţile oamenilor. Mai avem aici budana în care se punea brânza pe iarnă şi lua gustul de lemn, un pic iute, şi tare bună mai era. Mai avem butoiul de ţinut ţuica la casa omului, avem litra - măsurătorile vechi pentru lapte, cereale etc. Aici avem multe obiecte pe care le-am primit prin femeile care sunt în corul Zestrea Satului Dulcea. Fără un muzeu, un sat îşi pierde identitatea, altfel nimeni nu ştie că am fost aici cândva... Mai avem oalele de lut, avem lucruri foarte vechi. Priviţi aceste cămăşi populare şi sumanul de pe manechin. Este atât de vechi încât nici nu mai ştim când a fost făcut", a spus Petruţ Chirteş.
Meşterul adaugă că valoarea obiectelor din Muzeul Satului din Dulcea a fost certificată de numeroşi muzeografi, care au remarcat în primul porturile populare româneşti pe care le deţine, unele dintre acestea putând fi lesne incluse în categoria tezaur.
Între obiectele expuse la Dulcea, care compun porturile populare româneşti, regăsim cămăşi populare, pieptare cu cănaci, cămăşi cu diferite broderii specifice zonei, învelitori sau ştergare de cap, catrinţe cu trup vânăt, brâuri femeieşti şi bărbăteşti, cămăşi cu cept şi multe altele. De asemenea, aici găsim şi portul popular pentru copii şi pentru nou-născuţi, precum şi un veritabil pat de zestre.
Muzeografii care au trecut pragul micului muzeu au arătat că elementul care se ia în considerare pentru stabilirea tipologiei iei sau cămăşii este croiul, atât modul în care sunt alcătuiţi stanii (piepţii şi spatele), cât şi felul de prindere a mânecilor la stani, din umăr sau din gât şi că, în funcţie de acest lucru, există ia dreaptă şi ia încreţită la gât.
Astfel, în expoziţia de la Dulcea regăsim cămaşa dreaptă sau bătrânească, întâlnită în zonă sub forma cămăşii cu platcă, o variantă a cămăşii drepte, pătrunsă în portul ţărănesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cămaşa încreţită la gât, cunoscută şi cămaşa de tip carpatic, căreia i se mai spune "cămaşă românească".
Specific zonei Gurghiului, în micul muzeu regăsim cămaşa cu mânecă fără altiţă în croi, cea cu răscroială la baza gâtului, cămaşa cu mânecă largă, cămaşa cu volan sau fodori, realizată cu ajutorul unui şnur sau cămaşa cu manşetă ori pumnaşi. Pe lângă cămăşile încreţite la gât, la Dulcea remarcăm şi cămaşa cu umăr, cămaşa cu umăr şi râuri, dar şi cămaşa cu şire peste cot.
"Valoarea artistică a cămăşii femeilor din satele mureşene este amplificată de dispunerea câmpurilor ornamentale, în aşa fel încât să sublinieze linia croiului şi să pună în evidenţă silueta femeii care le poartă, de cromatica sobră, cu decor predominant negru, pe fondul alb al pânzei (zona Târnavelor), de un registru cromatic amplificat la cele mai noi, odată cu folosirea vopselelor cumpărate de la prăvălie şi a introducerii de noi materiale pentru realizarea decorului: firul de mătase, firul metalic auriu şi argintiu, mărgelele şi paietele, dar la care păstrarea câmpurilor ornamentale tradiţionale asigură menţinerea echilibrului estetic", se arată în cercetarea intitulată "Costumul popular românesc mureşean", efectuată de Maria Borzan şi Roxana Maria Man de la Muzeul Etnografic "Anton Badea" din Reghin.
Potrivit studiului, în zona Gurghiului, a Mureşului Superior, dar şi în celelalte zone folclorice ale judeţului Mureş, materiile prime folosite pentru confecţionarea cămăşilor au fost, la început, cânepa şi inul, apoi bumbacul, care domină sfârşitul secolului al XIX-lea, până la jumătatea secolului XX, când apare pânza industrială. În rest, pânza era ţesută în casă, în două iţe, iar pentru ornamentarea cămăşilor, la început, s-a folosit lâna, cânepa şi inul, în coloritul natural, iar mai târziu vopsitul cu mijloace casnice.
"Ia românească a devenit un brand de ţară recunoscut de toată planeta, în urma evenimentului iniţiat de comunitatea online 'La Blouse Roumaine' şi sărbătorită la 24 iunie - de Sânziene - ca Ziua Internaţională a Iei. În această zi, fiecare femeie este invitată să îmbrace ia, şi de ce nu, întreg costumul popular. Îmbrăcându-l vei trăi un sentiment deosebit, un fel de mândrie naţională, ai impresia că îmbrăcând costumul popular ai luat asupra ta visele şi aspiraţiile neamului tău. Îmbracă ia şi costumul popular pentru că ele te înnobilează, îţi dau măreţie şi valoare. Trăieşte acest sentiment din plin şi te bucură că eşti român!", se mai subliniază în studiul Mariei Borzan şi al Roxanei Maria Man
Comentează