Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Camelia Gavrilă, deputat PSD: Început de an școlar – sub semnul incertitudinii și al nesiguranței medicale

camelia gavrila

Prof. dr. Carmen Gavrilă, deputat PSD şi candidat la Primăria Municipiului Iaşi, analizează contextul în care începe anul şcolar şi acuză incompetenţa guvernării PNL. Aceasta prezintă şi câteva soluţii propuse de PSD, unele aplicate deja.

"Începutul unui an școlar este un moment de o deosebită semnificație pentru orice comunitate, o dată simbolică în calendarul evenimentelor cu valoare ritualică, pentru că înseamnă preocuparea pentru creșterea și educarea copiilor, pentru formarea tinerilor, pentru viitorul unei națiuni. Educația marchează drumul spre cunoaștere și dezvoltare al unui copil, drum pe care trebuie să fie  călăuzit în permanență de dascăli pregătiți și dedicați, dar și de părinți implicați. Consolidarea sistemului educațional și crearea tuturor premiselor necesare realizării unei educații concepute pe principii europene, pe deschidere și dialog între elev, profesor și părinte trebuie să se regăsească obligatoriu pe lista priorităților oricărei guvernări, cu atât mai mult acum, în actualitate, când suntem expuși unei noi provocări –  schimbarea întregii paradigme sociale, determinată de apariția virusului Sars-Cov2, cu influențe majore la nivel de sistem educațional.

Guvernul PNL dovedește în continuare incompetență și tergiversare revoltătoare în ceea ce privește demersurile de deschidere a școlilor: achiziția de măști de protecție pentru elevi și profesori, asigurarea echipamentelor electronice și a conexiunii la internet în toate unitățile școlare, cumpărarea de tablete pentru copiii din grupuri vulnerabile, cu un venit modest, precum și asigurarea manualelor gratuite pentru toți elevii.

Actualul guvern nu pare să fie conștient de consecințele grave care pot rezulta irevocabil din ignorarea unui domeniu social esențial – educația și școala. Vor urma consecințe dramatice: riscul de abandon școlar crește, numărul de elevi aflați în zona eșecului școlar îngrijorează tot mai mult, procentul tinerilor care se regăsesc în categoria analfabetismului funcțional va urma un traseu ascendent în perioada următoare, pregătirea adecvată a elevilor pentru examenele naționale și a absolvenților pentru piața muncii va fi afectată. Neputința în ceea ce privește achiziția numărului declarat de tablete, asigurarea unui număr de doar 70.000-80.000 de tablete din cele 250.000 promise inițial, demonstrează incompetența și impostura de care dau dovadă liderii PNL. Trebuie adăugat, însă, că toate estimările și analizele de date indică faptul că elevii și studenții în situații de vulnerabilitate sunt în jur de 900.000, deci urgențele și nevoia de măsuri sociale presupun alte dimensiuni și alte costuri.

În timp ce Guvernul PNL continuă șirul de confuzii și perpetuează neterminarea, ambiguitățile, un veritabil haos pe tema deschiderii școlii, pe de altă parte, parlamentarii, candidații și primarii ce aparțin Partidului Social Democrat propun soluții concrete și relevante, unele aplicate deja în comunitățile lor:

  1. Testarea gratuită și periodică a tuturor cadrelor didactice și a personalului auxiliar.
  2. Testarea gratuită a elevilor, la cerere și ori de câte ori este nevoie.
  3. Asigurarea gratuită de măști pentru întreg personalul din învățământ și pentru toți elevii.
  4. Acordarea de stimulente personalului din educație pentru gradul ridicat de risc la contaminare și asigurarea resurselor pentru protejarea lor și a familiilor – 2.000 de lei/lună pentru cadre didactice, 1.500 de lei/lună pentru personal auxiliar, legea a fost inițiată de PSD și este depusă la Camera Deputaților.

Îngrijorarea părinților, riscurile epidemiologice, absența unei finanțări coerente, ambiguități legate de activitățile de predare, învățare, evaluare, opinii contradictorii, deplasarea răspunderii spre școli și autorități locale – toate acestea creează un context absurd și tulbure, departe de orice reper și certitudine pedagogică, în relație cu un domeniu delicat și complex, cel al educației, al universului școlii și învățării, un univers în care nu pot fi acceptate improvizațiile, incompetența guvernamentală, soluțiile de compromis sau paradoxurile deciziilor insuficient fundamentate", scrie Camelia Gavrilă într-un comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.