Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Campanie PoliticScan: Oana Moraru: Cum am învățat să plagiez

oana-moraru-doamna-invatamantului-romanesc-11781

În anii mei de școală și studenție am învățat că gândirea e ieftină. Prima oară m-am prins de asta când profesorul meu de Română mi-a pus în brațe un caiet de comentarii pe care le-am scuipat întocmai pe foaia de concurs, la olimpiadă. Am luat premiul I și multe laude de la vecinii părinților mei, iar de la școală mi-au dat și zile de chiul autorizat pentru etapa națională. Am simțit vreo patru ani la rând că e ușor să fii bun și apreciat, dacă scrii cuminte după memorie și gândirea altcuiva. Cred că am caietul acela și acum – îl păstrez ca pe o comoară pentru că mi-a întreținut o luminoasă iluzie într-o perioadă când mai toți ne făceam temele în semiîntunericul lămpii de gaz.

La liceu nu a fost cu mult mai greu. Ca să fii bun, nu mai primeai chiar un caiet de-a gata, ci o grămăjoară de cărți din mai marii critici ai literaturii românești. Învățam de-acolo paragrafe pe de rost, le asamblam într-un colaj oarecare și pac! – ieșea un comentariu de toată frumusețea. La aceleași olimpiade naționale, îmi amintesc că recitam cu vecinii de dormitoare – cele din căminele unde eram cazați pentru marea confruntare a talentelor – începuturi și finaluri de compuneri și tare ne mai amuzam când descopeream că apucasem să învățăm cam toți aceleași lucruri.

La facultate, ne-am trezit că aveam cam 50 de volume de citit pentru examen – romane ale literaturii foarte vechi, în anul I. Cele mai uzate cărți în biblioteca Universității, dar și cele mai furate, erau cele cu rezumate și critică explicită a bibliografiei. Ajunsesem să citesc atâta critică și să îmi dau cu atât aplomb părerea despre un autor sau altul, că nici acum nu mai sunt sigură pe care i-am citit pe bune și pe care nu. Cert e că profesorii noștri erau tare fericiți să recităm fraze recognoscibile și păreri larg împărtășite de majoritatea studenților din an.

La școala doctorală, am avut marea șansă să intru – din greșeală – în sala în care depozitaseră, cred, în ultimii ani, lucrările pe hârtie ale fericiților doctori deja. Zăceau toate acolo, prăfuite, îngălbenite. Starea lor precară și senzația cumplită de abandon m-au fericit instantaneu, exact în momentul în care îndrăzneam să mă îndoiesc puțin de abilitățile mele. Mi-am spus că pot scrie cu ușurință orice, de vreme ce acesta urma să fie destinul cercetărilor mele. M-au îmbărbătat apoi și mai mult discuțiile cu proful coordonator – toate despre viața mea, despre cum mă chinui cu afacerile mele, cum mă târăsc să îmi plătesc angajații etc. O plăcere și o relaxare! Mă simțeam recunoscătoare și pot să jur, chiar cu mult mai deșteaptă, după ce stimabilul profesor își fura din prețiosul timp ca să îmi asculte văicărelile. Mă speteam, ce-i drept, să le livrez pe un ton intelectual și pretențios.

După ce am intrat profesor la catedră, unul din elevii mei s-a apucat să copieze dintr-o broșură online prezentarea unei capitale europene – ca răspuns la o temă despre scriitura persuasivă. Lucrarea era complet furată. Mi-a trecut stupidul gând prin cap să îi chem părinții la școală și să îi dau nota 4. Nu cred că mi-am luat vreun scandal mai mare în viața mea! Că ce am cu copilul? Că i-a plăcut și lui prezentarea și d-aia a copiat-o, că nu e normal să mă ambalez, așa, pentru nimic și să o fac, din senin, pe deșteapta!

Știu că am ajuns în seara aia acasă convinsă că gândirea e ieftină în România. Că atât timp cât puțini oameni știu cât doare un raționament, cât poate să te frământe o idee, până iese în varianta ei originală, n-are sens să ne mai cramponăm de ea. De gândire adică.

Ieri am văzut un filmuleț de la o grădiniță din afară, cu o educatoare în fața a 7-8 copii de 3 ani. Doamna spune la începutul clipului că vrea să demonstreze cum poți manifesta gândire vizibilă în răspunsurile celor mici. Pfff!

Îi întreabă inițial ce ar face ei dacă ar ajunge la o piscină unde nu e apă. Copiii încep să stoarcă tot felul de soluții: ba că așteaptă ploaia, ba că leagă un furtun de chiuvetă, ba că o cară cu găleata sau cu un balon, ba că sună la pompieri. Am crezut că doamna educatoare o să fie pe spate de bucurie că are așa copii deștepți. Dar nu, nuuu! Nu s-a mulțumit cu asta. I-a pus să descrie etapele acțiunilor lor, să le exprime înlănțuit, cu anumiți conectori logici pe care îi sugera treptat. Nici asta nu a fost îndeajuns. I-a adus pe ăștia mici la o masă și i-a pus să modeleze în plastilină soluțiile lor: unii au făcut picături de ploaie, alții un furtun, unii găleți și pahare, alții un parc acvatic. Dar nici asta nu a fost îndeajuns. Doamna i-a rugat – pe limba lor, acolo – să își definească fiecare concept – adică să povestească despre forme, culori, întrebuințări, ba chiar să își amintească de soluțiile colegilor. De câte ori îi lăuda, nu le spunea că sunt cuminți sau frumoși sau simpatici, drăguții de ei! Nuuu, nu! Le spunea că au realizat conexiuni interesante de idei!

Wow! Serios? Mie nu mi-a spus nimeni asta niciodată! Nimeni nu m-a lăudat așa! Nimeni nu s-a uitat cu lupa la gândirea mea și nimeni nu s-a străduit să scoată, de urechi, în sus, ideile și soluțiile care poate zăceau și în mine!

De-aia dau acum copy-paste liniștită, și eu, și colegii mei sau tinerii pe care îi mai ajut să își mai scrie câte o dizertație. De ciudă. De ciudă că nimeni nu a dat vreodată doi bani pe gândirea mea!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.