Dacă cineva ar avea ideea unei Case de pariuri politice, mai mult ca sigur s-ar umple de bani lansînd Concursul ”Cine va candida în cele din urmă la prezidenţialele din 3 noiembrie 2014 şi din partea cui?”... 1) Desemnarea unui candidat trebuie făcută cît mai devreme pentru cei în cazul cărora se pune problema fie a notorietăţii, fie a obişnuirii electoratului cu postura de candidat. FDSN (în 1992), PSD (în 1996, 2000 şi 2004) n-au avut nevoie de o desemnare mai devreme de două – trei luni, pentru că potenţialii candidaţi (Ion Iliescu, Adrian Năstase) aveau notorietate şi, în plus, erau văzuţi drept prezidenţiabili. 2) Desemnarea poate fi întîrziată doar în cazul candidaţilor care trec drept prezidenţiabili. Din acest punct de vedere, PSD din 2014 e avantajat, Partidul venind cu o listă solidă de prezidenţiabili: Victor Ponta, Mircea Geoană, Sorin Oprescu. Pentru candidaţi precum George Maior sau Klaus Iohannis desemnarea trebuie făcută pînă cel tîrziu la finele lui iunie. 3.
România Liberă:
Polonia este departe de a fi perfectă, iar politica sa regională este chestionabilă, dar nu există nici o îndoială în mintea partenerilor occidentali că Polonia este povestea de succes a Europei de Est, care își merită poziția de lider. Cum a fost însă posibil „miracolul de pe Vistula”, ce au făcut polonezii și n-a făcut România și cum s-a ajuns aici? Cu 25 de ani în urmă, în 1989, singura țară est-europeană care se putea compara cu România prin dimensiunea dezastrului economic era Polonia. Ungurii experimentau deja capitalismul de câteva decenii, în Iugoslavia încă nu începuse războiul și, în pofida inflației, economia încă funcționa, Cehoslovacia era departe de a fi în ruină, cu toate dificultățile care existau, mai ales în Slovacia. Până și Bulgaria era relativ stabilă. Dar cele mai mari două țări din regiune, Polonia și România, erau la pământ. Drumurile pe care aveau să apuce aveau să ducă spre destinații diferite... Economiști „experți” oripilați de răsturnarea capitalistă a Poloniei au prezis că țara e destinată stagnării și dezastrului, dar, cumva, prin 1995, Polonia avea creștere economică de 7%, mult peste toate țările din regiune. Pentru comparație, România a avut 10 ani de recesiune din 1990, iar primul an de creștere a fost 2000, sub Guvernul Mugur Isărescu. Și a fost o creștere de 1%.
Ziarul Financiar:
Liderii europeni care se opun nominalizării lui Jean-Claude Juncker, candidatul din partea Partidului Popular European pentru cea mai importantă funcţie din instituţiile europene, îl consideră prea federalist, invechit şi spun că ar trebui să existe mai multe opţiuni. Dar în esenţă este o luptă pentru putere între liderii ţărilor UE şi Parlamentul European. David Cameron, cel mai vocal opozant al lui Juncker, consideră că fostul premier al Luxemburgului, susţinător al unei Europe federale, l-ar împiedica să reformeze relaţia Marii Britanii cu UE. Mai nou premierul Suediei Fredrik Reinfeld i s-a alăturat lui Cameron, sporindu-i şansele de a bloca propunerea lui Juncker ca preşedinte al Comisiei, cea mai importantă funcţie din Uniunea Europeană. Reinfeldt a declarat că nu este de acord cu principiul că Parlamentul European ar trebui să aibă cuvântul cel mai important de spus în alegerea preşedintelui Comisiei, nu liderii europeni aleşi. Cameron a declarat chiar că nominalizarea lui Juncker ar putea determina ieşirea Marii Britanii din UE. Iar cancelarul german Angela Merkel, care l-a susţinut public pe Juncker şi continuă să o facă, a declarat totuşi că ar fi „de neconceput” ca Marea Britanie să părăsească UE şi că nicio decizie nu poate fi luată fără consens. Nici preşedintele Franţei Francois Hollande nu l-ar susţine pe Juncker, şi se pare că i-ar fi spus cancelarului german că ar prefera un francez pentru acest post, pe fostul său ministru de finanţe Pierre Moscovici.
Comentează