Premium
https://www.youtube.com/watch?v=Cdzo2Oy3w_4
„Să facem administrație, nu politică”, se răstește la noi cineva pe nume Viorel Bîtu, într-un clip electoral. „Avem nevoie de arhitecți, ingineri, economiști, juriști”, continuă cu voce tunătoare un arhitect cărunt. Totuși, cei din clip nu se suprapun perfect cu acest profil. Cei mai mulți au titluri precum: consilier de afaceri independent, antreprenor, manager companie multinațională, director educațional. Impresia de casual-upper-middle-class este accentuată de locația filmării”: faimosul bulevard Kiseleff, colț cu strada Alexandru Constantinescu.
Nu îi văd pe cei de la 200 pentru București triumfând în alegeri. Dar tema ridicată este una des întâlnită în dezbaterea publică: domne', zic formatorii de opinie, primarul și Consiliul Local trebuie să facă administrație nu politică.
Ideea din spatele acestei naivități este că există o ierarhizare „naturală” a priorităților unei localități care poate fi înțeleasă prin studii, că din această ierarhizare putem deduce în mod tehnic capitolele de buget și că implementarea tehnică a acestui buget poate fi lăsată pe mâna unor profesioniști.
Pentru unele localități foarte sărace, care abia își acoperă nevoile de bază, acest lucru ar putea fi adevărat. Dar Capitala are un buget de patru miliarde, bani cu care își poate acoperi nevoile primare și să îi rămână și de cheltuială. Modul în care se cheltuiește acest surplus este decizie politică.
Dar nu putem să facem un mare studiu de impact, vă puteți întreba? Ceva care să permită un soi de decizie rațională și raționalistă? Păi, problema este că bugetul local acoperă cel puțin cinci tipuri de cheltuieli. Un prim tip ar fi cele edilitare și urbanistice unde, pentru simplitate vom include tot ce mișcă de la parcuri la șosele și la nivelul de poluare în aer. Drept este că e complicat să echivalezi metrul de autostradă suspendată cu metrul pătrat de iarbă, dar să zicem că există pe undeva niște standarde.
da, până și forma băncilor poate fi o opțiune politică
Al doilea tip de cheltuieli este de natură socială. Vorbim de ajutoare sociale, locuințe sociale, subvenții, precum și de aspectele sociale ale dezvoltării urbane. Spre exemplu, banca din dreapta este construită astfel încât persoanele fără adăpost să nu poată dormi noaptea pe ea.
Al treilea tip de cheltuieli privește educația, clădirile școlilor fiind în proprietatea primăriei.
Al patrulea tip de cheltuieli privește sănătatea, din motive similare.
Al cincilea tip ar putea fi cheltuielile cu Poliția locală.
În sfârșit, aceste cheltuieli trebuie făcute având în minte și o filosofie a dezvoltării orașului prin atragerea de investitori și dezvoltarea forței de muncă.
În fapt, conform legii, primăria nu mai este de mult „administrație locală” și a devenit, în bună măsură „guvernare locală”, cu acces la impozite și cu propria ei forță polițienească.
Iar alocare resurselor în guvernarea locală poate fi la fel de politică ca și guvernarea centrală. Nu există expert care să îți poată spune dacă și cât să se axeze primăria pe cheltuieli sociale, edilitare sau de alt fel.
Există exemple și mai exotice. Să zicem că tu, primărie, ai o colecție de vinuri, dar nu mai ai pentru alte cheltuieli. Vinzi această colecție sau nu? O să ziceți ca deja bat câmpii? Nicidecum. Spre exemplu, în 2016 primarul socialist al Parisului a vândut o parte din impresionanta colecție de vinuri achiziționată sub mandatul lui Jacques Chirac. Criticii l-au acuzat de demagogie, folosind un limbaj cât se poate de politic.
„În Londra, ești primit cu un somptuos vin de Porto iar în Roma primarul servește vinuri absolut excepționale. Dar (primarul) Delanoë crede că este la modă și modern să servești vinișoare democratice”, spune unul dintre aceștia, citat de New York Times.
Nici chiar problemele tehnice nu au mereu o soluție tehnică. Să luăm exemplul transportului în comun. RATB este controlat de Primărie, pentru rolul său social. Dar, în același timp, se comportă ca o societate comercială care percepe un preț pe bilet. Fără acest preț, ne asigură pe bună dreptate economiștii, RATB nu ar ști care linii sunt căutate și care nu, care trebuiesc suplimentate și care desființate.
Dar tehnica modernă ne poate permite să calculăm eficacitatea liniilor și fără informația inclusă în preț. Câțiva senzori de greutate în podea și urmărirea GPS-ului asigură întreaga informație necesară. Iar, dacă s-ar subvenționa integral plata biletului, am putea concedia armatele de controlori și casieri care încarcă bugetul actual. Însă o asemenea decizie ar fi politică. Este corect ca bugetul să plătească integral costul RATB, deși nu toată lumea merge cu transportul în comun?, s-ar putea întreba „dreapta”. Dar conducătorii auto folosesc în mod suplimentar șoselele, așa că este corect să plătească în plus, ar putea replica „stânga”. Autobuzele poluează mai puțin per capita decât mașinile, ar insista ecologiștii.
Dar să trecem la probleme mai aproape de noi, cum ar fi RADET. Trebuie oare desființată regia și lăsată piața liberă să construiască centrale de apartament și bloc? Este corect să fie inclusă subvenția în preț, sau ar trebui mai degrabă să fie ajutați numai cei în nevoie? Sunt întrebări politice, ba chiar ideologice.
Cele de mai sus sunt numai câteva exemple care arată limitele gândirii tehnice în societatea curentă. Dar nu vă cer să mă credeți pe mine. Dacă la voi în oraș apare un tehnocrat întrebați-l repede ceea ce l-ați întreba și pe un politician "obișnuit". Dacă știe să răspundă și dacă aveți încredere în el, votați-l. Dar votați-l știind că este un politician. Chiar dacă nu știe încă.
