Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cântăreaţa Iggy Azalea a declarat că i-au fost furate din locuinţă bijuterii în valoare de 366.000 de dolari

Variety
iggy azalea

Cântăreaţa Iggy Azalea şi partenerul ei, rapperul Playboi Carti, au declarat că le-au fost furate bijuterii în valoare de 366.000 de dolari din locuinţa lor din Atlanta, potrivit unui raport al Poliţiei, citat de Reuters, potrivit news.ro.

Iggy, în vârstă de 29 de ani, pe numele real Amethyst Kelly, a declarat Poliţiei că i-au fost furate verighete cu diamante în valoare de 70.000 de dolari, un ceas din aur cu încrustaţii de diamant, marca Audemars Piquet, în valoare de 57.000 de dolari, şi un inel de logodna cu diamant, potrivit raportului Poliţiei.

Kelly, care a copilărit în Australia şi a devenit celebră după ce s-a mutat în Statele Unite la vârsta de 16 ani, le-a declarat poliţiştilor că se afla singură în subsolul clădirii închiriate din Atlanta, atunci când, pe 15 noiembrie, a auzit paşi în sufrageria de la etajul al doilea. Era o noapte ploioasă şi a crezut că este Playboi (23 de ani), pe numele său real Jordan Carter, căruia îi lăsase uşa deschisă.

Citește și: Ultima dorință a lui Freddie Mercury a fost dezvăluită după 28 de ani

Pe 17 noiembrie, ea şi Carter au sunat la Poliţie după ce şi-au dat seama că geanta albastră Goyard, în care îşi ţineau toate bijuteriile, a dispărut.

Kelly le-a declarat poliţiştilor că au vizionat înregistrările de pe camerele de supraveghere şi au văzut un bărbat care a pătruns în locuinţă pe uşa din spate cu două nopţi în urmă, la ora 9.51 p.m. şi a plecat opt minute mai târziu cu o geantă în mână.

Carter le-a spus poliţiştilor că bănuieşte că suspectul ar fi fost înarmat şi că purta mască neagră şi mănuşi, conform înregistrărilor.

Carter a spus că lanţurile, brăţările, inelele şi ceasurile furate erau făcute pe comandă şi încearcă, împreună cu compania de asigurări, să le stabilească valoarea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.