Premium
Gabriel Oprea este văzut ca un maestru al manevrelor. Nici UNPR nu este departe de această imagine. Dar liderul ”interesului național” s-a aliat cu Băsescu contra PSD și PNL, cu PSD și PNL contra lui Ungureanu, a intrat cumva pe ușa din dos în USL, s-a aliat cu Ponta contra propriului PSD-Dragnea, cu Iohannis contra lui Ponta (în politica externă). Mereu, UNPR susține interesul național și, mereu, interesul național este ceea ce UNPR simte nevoia să susțină.
Dincolo de manevrele parlamentare, UNPR a dat dovadă și de abilități pe care le-am putea numi de „inginerie socială” (folosesc acest termen așa cum este folosit el de către hackeri). Oprea a urcat pe scara ierarhică a Armatei, a fost văzut ca potențial prim-ministru (funcție pe care a deținut-o provizoriu de câte ori Ponta a avut probleme de sănătate), eminență cenușie din spatele guvernării Ponta, creator de prim-miniștri și multe alelele. Rețeaua de influență a lui Oprea a ieșit parțial la lumină când s-a pus prima dată în discuție modul în care a folosit coloana oficială. Politicieni și creatori de opinie, pe care îi bănuiam de instinct de conservare, s-au grăbit să ne spună ca albul este negru, că de unde știm noi că nu avea o urgență, că miniștrii de Interne sunt niște oameni speciali.
Dar mai este un aspect despre care nu prea se vorbește. UNPR, pentru prima dată în istoria partidelor de laborator, are o oarecare viabilitate electorală.
Până la UNPR a existat o tradiție diferită. ApR (Proiectul lui Theodor Meleșcanu) și UFD (proiectul lui Varujan Vosganian) au aprins o vreme imaginația publicului, însă au eșuat în a obține forță la urne, ancorând în portul generos al PNL. Despre URR (o combinație de logistică a unor corporatiști și sprijin dinspre persoane din grupul Dilema Veche) nici nu se mai știe astăzi.
Prin comparație, UNPR a știut să atragă voturi la firul ierbii prin intermediul liderilor locali. Cu UNPR au fost asociați, cu diferite grade de independență, Cristian Popescu-Piedone (București), Ștefănel Dan Marin (București), Cristian Onțanu (București), Cătălin Cherecheș (Baia Mare), Culită Tărâță (Neamț) sau mai puțin celebrii Marius Stan (Galați), Constantin Iacoban (Neamț) și Tiberiu Iacob-Ridzi (Petroșani)
UNPR nu are, ca întreg, o imagine care să merite apărată. Nici garnitura de aleși locali pe care o avea altădată nu mai este prezentă integral la raport (pe motive de migrație și DNA).
Dar ceva-ceva din tot efortul de recrutare (care, să nu uităm, include absorbția PP-DD), tot a rămas. Asta apără, cel mai probabil, Oprea prin demisia de la vârful partidului. Nu „imaginea” partidului, ci „imaginile” aleșilor locali care încă nu au părăsit barca. Și care, acum, ar putea fi unica șansă de supraviețuire a partidului.
Citiți și: Oprea și-a dat demisia din fruntea UNPR
