Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Care este reacția potrivită a Occidentului vizavi de mișcările de stradă din Iran?

UE iran

Un număr greu de determinat de protestatari (peste 40 000 după estimările Ministerului de Externe din Iran) au ieșit în stradă pentru a-și manifesta nemuțumirea față de starea actuală de lucruri.

Cine sunt și ce vor aceștia nu este cu totul clar, mai ales în condițiile în care regimul de la Teheran exercită o doză de control asupra informației. Manifestațiile par să fi pornit într-o zonă mai degrabă conservatoare a țării, ceea ce alimentează speculațiile conform cărora ele au fost inițiate tocmai pentru a-l pune într-o situație jenantă pe actualul președinte Rohani (islamist moderat/reformist) dar mulțimea a strigat și împotriva liderului spiritual Khameini (care este simultan și liderul politicii externe).

În măsura în care pot să deducă ceva, comentatorii internaționali sunt de acord că protestele au ca bază (sau cel puțin ca punct de pornire) nemulțumiri personale și economice. În momentul de față Iran-ul a semnat alături de statele membre ale Consiliului de Securitate ONU și Uniunea Europeană un acord privind limitarea folosirii (de către Iran) a anumitor elemente de tehnologie nucleară. În schimb, celelalte puteri au fost de acord să ridice sancțiunile comerciale aplicate țării, permițându-i acesteia accesul la piața internațională și în mod special deschizând drumul investițiilor străine și permițând exporturile petroliere.

Deși acordul are un aspect multi-lateral, principala negociere a fost între Iran și SUA. Ori, regimul politic iranian și-a bazat vreme de decenii discursul propagandistic pe ura deschisă față de SUA, văzută ca „Marele Satan”. Ca să îndulcească pilula, Rohani a promis un val de prosperitate care ar fi urmat ridicării sancțiunilor. Ori, deși semnele economice sunt bune, beneficiile cetățeanulu de rând nu s-au ridicat la nivelul așteptat (în bună măsură deoarece prețul petrolului nu este extrem de ridicat). În lipsa unui economico-social, Rohani a căutat să mute atenția publicului asupra beneficiilor de care se bucură Garda Revoluționară.

Manifestațiile pun cumva împreună aceste elemente, fiind îndreptate și contra lui Rohani și contra lui Khamenei. Ele nu sunt niște proteste laice pro-occidentale, precum unele din manifestările Primăverii Arabe. Ci mai degrabă protestele aparțin unor pături sociale care au girat revoluția islamică din Iran și acum simt că armata și clericii au tocmai viciile vechiului regim. Conform unor rapoarte, clasa de mijloc din Teheran, cea care l-a susținut pe Rohani la ultimele alegeri, se ține deocamdată departe de aceste proteste „de provincie”.

În aceste condiții, nu este simplu pentru puterile occidentale să aleagă o poziționare. Iranul este o putere revizionistă care îl sprijină pe președintele Bashar al-Assad în Siria și gruparea teroristă Hezbollah în Liban. Pe de altă parte prezența unui președinte reformist și acordul nuclear sugerează că, în acest moment, calea dialogului ar putea fi mai potrivită. Nici modul de abordare al manifestațiilor nu este limpede. Statele Unite și Uniunea Europeană nu pot să condamne oamenii care protestează în stradă împotriva unui regim cvasi-dictatorial. Pe de altă parte dată fiind originea conservatoare, să susții strada ar putea face mai mult rău decât bine.

În mod poate nesurprinzător, puterile occidentale nu au avut poziții coerente. Casa albă a susținut entuziast opoziția din stradă, folosind pritestele care pretext pentru a critica încă o dată politicile lui Barack Obama. Uniunea Europeană, în schimb, a dat semnale mai prudente, susținând politcile lui Obama și apelând la părțile implicate din Iran să se abțină de la violențe.

Care este cea mai bună abordare? Vom afla, poate, pe măsură ce situația din Iran se clarifică.

Citește și: CRIZA din Iran: Regimul de la Teheran anunţă sfârşitul 'revoltei' – VIDEO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.