Care este treaba cu alegerea primarilor într-un singur tur

Conform legii actuale primarii sunt aleși într-un singur tur de scrutin, ceea ce poate duce, în condiții extreme, la situația în care un candidat să câștige cu aproximativ 20% din voturi. Acest scenariu nu este foarte probabil (dacă analizăm scorurile din 2012, cel puțin), dar se poate întâmpla. Mai mult, dacă ne uităm la candidaturile Bucureștiului vedem că există o mare concentrație de candidați (anunțați sau prezumtivi) cu tracțiune electorală, sporind probabilitatea ca în alegeri câștigătorul să aibă un scor relativ mic.

Dar de ce se agită lumea? Contează câte tururi avem? Ce pierdem și ce câștigăm? Ce ar putea decide CCR?

Cine câștigă și cine pierde?

Înțelepciunea comună spune că din alegerile într-un singur tur câștigă partidele mari și pierd partidele mici. Această înțelepciune trebuie privită cu prudență. O formulare mai corectă ar fi următoarea: câștigă cei ce pot să facă alianțe, pierd cei care nu pot. Astfel, teoretic, partidele de pe locul doi și trei se pot alia sub o candidatură unică ca sa învingă partidul de pe locul unu.

În practică, problema este că partidele românești nu sunt foarte capabile de alianțe. La o primă vedere, toată lumea a guvernat cu toată lumea. Dar asta este de mult timp o vulnerabilitate. Partidele românești nu au "aliați naturali" astfel încât în alegeri să vedem confruntarea a două blocuri. Așa că, una peste alta, legea avantajează primarii în funcție în măsura, foarte probabilă, în care opoziția nu va ști sa se coalizeze (sau nu va fi lăsată de la centru).

Legea curentă nemulțumește patru actori sociali.

Părți ale societății civile civile care nu promovează opțiuni de partid (exemplu: Politică fără Bariere);

Părți ale societății civile care promovează partide mici (exemplu: Inițiativa România);

Partidele mici, care văd că șansele de a câștiga primării, oricum mici, se evaporă;

PNL, care a realizat, la un moment dat, că micile partide erodează mai mult din electoratul său decât al PSD.

Politică fără Bariere a fost activă pe subiect în perioada votării legilor electorale, după care a susținut că legea nu trebuie schimbată în perioada de un an înaintea alegerilor. Partidele mici nu prea au voce în societatea românească. Rămân de urmărit PNL și grupările precum IR.

Cum s-a ajuns aici

Uitându-mă pe articolele mai vechi, văd că prima salvă a fost trasă de Inițiativa România, în noiembrie 2015.

Citiți și: Inițiativa România cere reformă electorală

După ce Iohannis refuză să se implice, propunerea este reluată de PNL în ianuarie.

Citiți și: PNL solicită Guvernului alegeri pentru primari în două tururi

Propunerea creează emoție, pornind și de la o declarație ambiguă a lui Augustin Zegrean, șeful CCR.

Citiți și: Cum să îl citim pe Augustin Zegrean

PNL și, separat, Inițiativa România continuă eforturile, de data asta în plan politico-juridic. Nici una dintre organizații nu are statut juridic în fața CCR, sau a Comisiei de la Veneția, de la care CCR a preluat explicit recomandarea de a pune un an între schimbările substanțiale ale legii și alegeri). Așa că s-au lansat apeluri (la premier, președinte, Avocatul Poporului, chiar Comisia de la Veneția), dar acestea au rămas fără efect.

PNL găsește, totuși, o procedură legală atacând în contencios administrativ hotărârea de organizare a alegerilor cu scopul de a ridica o excepție de neconstituționalitate. Ideea este următoarea: atacând hotărârea de aplicare a legii, PNL poate să atace legea și astfel, să susțină că este neconstituțională.

Între timp și Liviu Avram, un susținător mai vechi face o mișcare asemănătoare.

Care sunt problemele în discuție

Dacă ați citi cu atenție cele de mai sus, vedeți că am început de la întrebarea "Poate Parlamentul să schimbe legea?" și am evoluat la "Este legea în sine constituțională?". Cum s-a ajuns aici?

O hotărâre de referință și notorietate a CCR din 2012 spune că legile electorale nu pot fi modificate substanțial cu un an înainte de alegeri. O asemenea prevedere nu apare explicit în Constituție, astfel încât Curtea a dedus necesitatea unei asemenea prevederi din principiile constituționale și a preluat regula în sine din recomandările Comisiei de la Veneția.

În perioada când se spera o soluție legislativă, poate chiar prin ordonanță de urgență, a apărut argumentația conform căreia, în esență, „dacă e bine se poate schimba legea oricând, dacă nu, nu”. Mai precis, a apărut ideea că se poate schimba legea în sensul extinderii drepturilor și a sporirii democrației.

Spune Liviu avram în Adevărul:

"o frază anume din decizie este deosebit de relevantă pentru a ilustra filosofia CCR faţă de problematica ridicată de termenul de un an recomandat de Comisia de la Veneţia. Motivând raţiunea pentru care a respins excepţia de tardivitate ridicată, CCR precizează: „Curtea reţine că legea analizată facilitează dreptul de vot al cetăţenilor români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate, fiind un demers însemnat pentru asigurarea, în privinţa cetăţenilor români, a caracterului universal al dreptului constituţional de vot. De aceea, în principiu, nu prezintă o relevanţă semnificativă intervalul de timp în care urmează a se materializa reglementarea analizată”. Rezultă de aici că dacă sensul modificării legislaţiei electorale este acela de la valorifica mai bine drepturile conferite cetăţenilor de Constituţie, termenul de un an recomandat de Comisia de la Veneţia devine mai puţin relevant în judecata magistraţilor constituţionalişti. (Decizia 799 din 2015)

Altfel spus, facilitarea/ extinderea/ valorificarea mai bună a votului ar fi permisă, altceva nu.

Această interpretare, asumată și de alți contestatari ai legii, are unele probleme. Nici Comisia de la Veneția, nici CCR nu vorbesc, în sine, despre extinderea vs. restrângerea dreptului de vot. Discuția Comisiei, și de fapt și a CCR, în context, este dacă există modificări substanțiale sau nu. Modificarea legii votului prin corespondență la care face referire CCR nu este - a hotărât Curtea - de substanță, ci lărgește, prin soluții tehnice, un principiu deja stabilit. Ori, modificarea majorității cu care se alege un primar este o modificare de substanță favorizând, cum am arătat la început, anumite comportamente în dauna altora.

Nu vreau sa zic că CCR s-ar pronunța într-un sens sau altul, dar simpla lectură a hotărârilor Curții și recomandărilor Comisiei nu susține argumentul adus în Adevărul.

A doua problemă este că "valorificarea" votului apare din senin în argumentația lui Liviu Avram (și a altora). Curtea vorbește mai degrabă de extindere, decât de altceva. Pe lângă aspectul juridic, din punct de vedere al științei politice nu există "valorificare bună" și "valorificare rea". Orice sistem de vot este o inginerie socială și nu este evident la modul absolut care este ingineria bună și ingineria rea. O asemenea opțiune ține de valori și de modul în care este interpretată realitatea politică, aspecte ce, de regulă, sunt lăsate la discreția suverană a parlamentelor.

Unde ne aflăm

Curtea de Apel București a respins acțiunea PNL, inclusiv ridicarea excepției de neconstituționalitate. PNL a atacat decizia la ICCJ, informează Agerpres.

În schimb, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liviu Avram a fost trimisă la CCR, informează Mediafax.

Pentru ca să poată ajunge în fața CCR, Avram a căutat să își înscrie o candidatură cu 3 semnături.

"M-a revoltat maniera în care întreaga clasă politică a abordat problema alegerii primarilor într-un singur tur şi a trebuit să îmi creez un cadru procesual ca să aduc acestă chestiune în faţa CCR după ce am văzut că preşedintele Iohannis care putea să o facă şi avea argumente să o facă nu a făcut-o. Şi atunci, am căutat în lege un articol care să poată fi contestat cât mai repede după ce se declanşează mecanismul electoral în aşa fel încât CCR să aibă timp să se pronunţe până la alegeri şi legea să fie corectată”, a declarat el, citat de Mediafax.

Ce urmează

Căile CCR sunt în mod notoriu necunoscute. Trebuie menționat, totuși, că, din 2012 încoace, Curtea a evitat să dea decizii controversate. Astfel, este puțin probabil să vedem alegerile anulate.

Chiar dacă Comisia de la Veneția nu a avut o poziție oficială, avem o declarație revelatoare a secretarului general al acesteia, Thomas Markert.

"Cred că, în cazul României, decizia de a schimba sistemul electoral este una politică şi acest lucru nu ar trebui făcut chiar înainte de alegerile electorale
(...)De exemplu, în Moldova s-a luat o hotărâre în preajma alegerilor şi apoi au trebuit să adopte legea în conformitate cu hotărârea instanţei chiar dacă alegerile vor fi în octombrie”, a explicat el, citat de Agerpres.

Comentariul privește mai degrabă o eventuală decizie a Parlamentului, și nu o decizie a CCR. Totuși, el rămâne relevant, în sensul că Markert nu observă un deficit de democrației în cazul alegerilor din România.

Dealtfel, nici populația nu (mai?) pare să dorească vot în două tururi de scrutin.