O familie cu opt membri din comuna Borş, a cărei casă a ars din temelii în urma unui incendiu provocat de un scurtcircuit, beneficiază, în aceste zile, de ajutorul Asociaţiei "Casă Dragă Casă" şi al celor peste 100 de voluntari de la compania Celestica din Oradea care montează acoperişul imobilului construit din nou, prin donaţii.
Directorul de programe al asociaţiei, Emil Popa, a declarat luni, pentru AGERPRES, că în fiecare zi, în perioada 15 - 22 septembrie, câte o echipă de 20 de angajaţi de la compania Celestica din Oradea lucrează la construirea acoperişului.
"Pentru a construi casa au fost mai multe firme care au donat fie beton, fie fier, alţii au dat mai ieftin bolţarii sau efectiv au dat bani pentru a se cumpăra alte materiale. Zidurile sunt ridicate şi ne bucurăm că putem să punem acoperişul, astfel încât să se poată lucra bine în interior având în vedere temperaturile de afară. Azi vom termina de montat fermele de acoperiş, mâine se va leţui şi se va pune folia de protecţie, iar miercuri se va monta ţigla", a precizat Emil Popa.
În fiecare dimineaţă, voluntarii primesc un instructaj cu privire la normele de protecţie a muncii, primesc mănuşi şi căşti de protecţie, restul echipamentelor necesare, uneltele de muncă. Toate lucrările sunt coordonate de cei şapte membri şi specialişti ai asociaţiei "Casă Dragă Casă", al cărei obiectiv este să ajute familiile nevoiaşe să trăiască într-o locuinţă decentă, trainică şi sănătoasă.
"La sfârşitul lunii iulie, domnul primar Batori ne-a povestit drama prin care a trecut această familie şi ne-a cerut sprijinul ştiind că ne implicam activ în viaţa comunităţii. Ne-am bucurat să aflăm că vom colabora din nou cu Asociaţia 'Casă Draga Casă' şi împreună vom ajuta această familie. Alături de colegii noştri trăiesc sentimentul plăcut de a fi voluntar, de a ne implica şi de a fi om. Le mulţumesc colegilor pentru implicare, organizare şi toată dăruirea!", a afirmat Carmen Toie, HR Business Specialist şi voluntar de la compania Celestica.
După incendiul survenit în vară, Primăria din Borş a alocat o parte din resursele necesare construirii casei, dar a apelat şi la sprijinul comunităţii pentru a-i ajuta pe cei opt membri ai familiei greu încercate, care au pierdut totul, să aibă o locuinţă nouă până la intrarea în iarnă.
"Când am văzut ce s-a întâmplat aici, am făcut apel la oamenii din comunitatea noastră şi aceştia au sărit rapid în ajutorul familiei oferind sprijin atât material, cât şi financiar sau cu forţă de muncă. Au donat alimente, haine, materiale de construcţii şi iată că, până acum, am reuşit să turnăm fundaţia, să ridicăm pereţii şi acum urmează să se pună şi acoperişul. Le mulţumesc tuturor celor care n-au rămas nepăsători şi au contribuit oricât de puţin la acest proiect", a spus primarul comunei Borş, Batori Geza.
Apelul Primăriei nu a rămas fără ecou şi atât localnicii, cât şi alte persoane care au auzit de acest necaz s-au mobilizat şi, alături de biserici, companii, ONG-uri sau alţi actori sociali au reuşit să adune o parte din resursele necesare pentru a ridica locuinţa.
Casa unei familii cu opt membri din Borş, distrusă într-un incendiu, refăcută de voluntari
Articole Similare

995
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
995

72
Doi bărbați au fost găsiți morți în locuințele lor din Cluj și Dolj: Anchete pentru ucidere din culpă și suspiciuni de crimă
72

1.284
Moment istoric pe Autostrada Sibiu–Pitești: începe străpungerea unuia dintre cele mai grele tuneluri din Carpați
1.284

18
FOTO Drum județean blocat în zona stațiunii Stâna de Vale: Bolovani și un copac au căzut pe carosabil
18

90
Mama fetiţei din Teleorman care a ajuns la spital cu un traumatism la cap şi cu alte semne de violenţă, reţinută alături de iubitul ei
90

1.073
Bătaie în parcarea unui supermarket din Neamț - Doi frați din Moldova, reținuți după un scandal început cu o tamponare
1.073

1.289
VIDEO Minor de 17 ani și două femei, reținuți după ce au spart locuința unui bucătar străin din București
1.289

3.465
Dezbatere la ÎCCJ: 87,5% dintre judecători au decizii de pensionare, acuzații de „interferență prezidențială” și critici dure la adresa clasei politice
3.465

130
Accident grav pe pârtia din Cârlibaba: Adolescentă de 17 ani, preluată cu elicopterul SMURD
130

30
Trafic mai fluent pe podul Giurgiu - Ruse, după ajustarea semafoarelor
30

56
FOTO Incendiu la o autoutilitară şi la faţada unui bloc din Cluj-Napoca: Patru persoane au fost evacuate
56

71
Două maşini oprite la semafor au fost avariate după ce peretele unei clădiri dezafectate s-a prăbuşit, în Giurgiu
71

1.549
SANITAS pregătește o grevă de proporții cu blocaje în spitale, din cauza lui Ilie Bolojan: Așa menținem presiunea până obținem ce vrem
1.549

















Comentează