Cătălin Cîrstoiu a părăsit ședința de la Guvern: la plecare le-a comunicat liderilor decizia sa (Surse)

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-04-2024

Actualizat: 22-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Medicul Cătălin Cîrstoiu a părăsit ședința liderilor coaliției, care are loc la sediului Guvernului, de aproape 14 ore. Cîrstoiu le-a comunicat liderilor PSD și PNL că el nu se retrage, iar acum decizia este în mâinile lor.

Conform surselor noastre, Cîrstoiu le-a transmis liderilor coaliției că el nu se retrage, dar nici nu se opune la nimic, iar decizia finală le aparține.

Liderii PSD și PNL stau într-o ședință maraton, care durează de mai bine de 14 ore. Liderii coaliției ar vrea să-l schimbe pe Cătălin Cîrstoiu, dar nu găsesc un înlocuitor agreat de ambele partide.

Ședința maraton va continua în această noapte și este posibil ca liderii să reia discuțiile în cursul zilei de marți.

Surse politice ne-au precizat că liderii PSD cer retragerea lui Cătălin Cîrstoiu și o susținere pentru Cristian Popescu Piedone, variantă dezavuată de către cei de la PNL.

Singurul principiu asupra căruia liderii PSD și PNL au reușit să pice de acord este acela că vor susține în continuare un candidat comun, fie că va fi Cătălin Cîrstoiu, fie că va fi altcineva.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri