DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cătălin Raiu, expert OSCE în libertăți religioase: Google Islam și libertatea religioasă

Este Islamul compatibil cu democrația? Sau cu republicanismul și liberalismul? În lumina celor mai recente sacralizări din Turcia, catedrala Hagia Sophia și biserica Chora – evenimente care par pași spre o islamizare accelerată –, am fi înclinați să spunem că întâlnirea din Islam și modernitatea politică este una eșuată pe termen lung. Excepțiile optimiste precum reformele constituționale ale lui Kemal Atatürk par astăzi răsturnate ideologic, iar Primăvara Arabă nu a oprit agresivitatea Frăției Musulmane.

Devenirea politică islamică

Creștinismul, islamul sau iudaismul se aseamănă în privința multor aspecte: credința monoteistă într-un singur Dumnezeu, care este sursa legii morale și care solicită supunere. Toate cele trei religii tind să inspire umanitatea nu doar din punct de vedere spiritual, cât și social, politic sau economic, motiv pentru care legea pozitivă în baza căreia guvernează autoritatea politică își are inițial sursa în legea divină.

Citește și: Traian Băsescu: ‘Dana Budeanu, o femeie care se face că gândeşte adânc, dar pare că nu are cu ce’

Începuturile Islamului sunt legate de figura califului, lider musulman civil și conducător religios, avându-și legitimitatea în succesiunea directă de la Mohamed. Califii au activat în Bagdad până în 1258, apoi în Egipt până la cucerirea otomană din 1517. Titlul de calif a fost deținut de către sultanii otomani până când a fost revocat de Kemal Atatürk în anul 1924.

În cazul islamului, primii califi aveau atât autoritate religioasă, cât și politică, însă deja în secolele XI-XII califii deveniseră supuși ai emirului, conducătorul politic. În fapt, islamul medieval este cezaro-papist, nu teocratic. Spre deosebire de creștinismul occidental, care în timpul Papei Grigore al VII (1073-1085) devine un corp unitar canonic, cu un discurs și o practică teologică supuse restricțiilor ierarhice și eliberat de sub autoritate politică, cele patru școli de gândire ale Islamului sunnit nu s-au unificat sub forma omogenă a Bisericii Catolice, rămânând în esență, în mod neunitar, sub ascultarea puterii politice.

Citește și: Orașul penalilor (II). Canidatul PNL-USR a turnat la Securitate, iar cel al PSD a făcut pușcărie pe vremea lui Ceaușescu

Începând cu secolul al XV-lea, în Imperiul Otoman sultanul începe să emită kanunname (norme de drept secular) pentru spețele în care jurisprudența tradițională islamică nu acoperea diferite realități politice sau administrative mai noi, cum ar fi fiscalitatea și dreptul la proprietate în provinciile cucerite etc. Sharia rămâne baza guvernării vieții sociale și civile, iar noul drept secular emis de către sultan rămâne cel puțin din punct de vedere formal supus legii islamice (ex: pentru ca sultanul să poată emite documentul privind decapitarea lui Constantin Brâncoveanu a avut nevoie de acceptul scris al Marelui Muftiu). În fapt, însăși crearea poziției de Mare Muftiu, numit direct de către sultan, este o confirmare a cezaro-papismului. Așa cum subliniază Francis Fukuyama, în vreme ce Biserica Catolică a împrumutat atributele statului, statul otoman a împrumutat atributele bisericii, dar ambele deveniri istorice au consolidat, chiar dacă în forme și planuri diferite, ideea de cenzură a guvernării în baza legii, proto-părintele statului de drept.

Citește și: Rareș Bogdan prevestește o victorie istorică! Va fi dezastru pentru PSD! ‘Pentru prima dată, vom elibera România de sub jugul roșu’

Lipsa de autonomie a Islamului față de autoritatea politică, ca și lipsa de unitate teologică între diferitele curente și școli de gândire, a făcut ca religia musulmană să evolueze nu în contrapartidă cu statul, ci interpenetrată cu statul, care, la rândul lui, nu a ajuns într-o etapă de secularizare și autonomizare politică, precum statele liberale din occident, decât prin excepțiile vremelnice, precum Iran sau Turcia.

În fapt, secularizarea republicană a Imperiului Otoman începe prin prevederile Constituției din anul 1876, care declasează autoritatea de „text constituțional” și de cadru al legitimității autorității politice al Shariei și o plasează în rândul legilor ordinare. Constituția otomană din anul 1876 inaugurează ceea ce se dorea a fi un regim politic în curs de liberalizare, iar Parlamentul nou creat preia din puterile sultanului și formează guvernul. Ulterior, învățații islamici sunt înlocuiți cu judecători civili pe model liberal, iar califatul dispare total odată cu naționalismul secular impus de Kemal Atatürk.

Citește și: Rareș Bogdan prevestește o victorie istorică! Va fi dezastru pentru PSD! ‘Pentru prima dată, vom elibera România de sub jugul roșu’

În zona nord-africană și arabă, fostele colonii devenite independente abia în secolul XX au fost guvernate cu mână de fier de ofițeri militari capabili să centralizeze întreaga autoritate în mâna guvernului și să gestioneze o oligarhie tribală sau de business foarte potentă, iar rolul tradițional al ulema (învățații musulmani) a fost abolit. Puterea politică coruptă, netemperată nici de legislativ, nici de puterea judecătorească, a născut reacții de revoltă precum Primăvara Arabă. În acest context, reacția conservatoare de întoarcere la preceptele Sharia nu trebuie privită doar în logica combaterii terorismului, ci și într-un mod empatic, drept nevoia de resupunere a puterii politice unei cenzuri care să aducă justiție socială și bunăstare, nu corupție și privare de drepturi. Același lucru este vizibil și în enclavele musulmane din occident, unde cei mai predispuși la acțiuni extremiste și teroriste sunt tineri emigranți, de a doua sau a treia generație, radicalizați nu la moschee, ci pe Internet, în jurul unei purități spirituale și morale, ipocrite sau nu, și care tânjesc după repere ale confortului conservator precum în țările de unde provin bunicii și părinții lor, țări pe care în realitate nu le cunosc decât din ipostaza de turist.

Citește și: Marcel Ciolacu: ‘Lumea este mulţumită şi bucuroasă că a trecut proiectul de lege’

În plus, în Europa post-seculară și nu numai, ca ofertă religioasă, Islamul se prezintă mult mai conservator decât creștinismul cultural în general: genurile sunt clar delimitate, educația este parte din formarea spirituală, alfabetizarea se face prin citirea Coranului, iar eroismul masculin este apreciat și chiar răsplătit cu posibilitatea de a avea mai multe soții.

Regândirea religiei în termenii relațiilor internaționale

Mișcările extremiste și barbare islamice precum ISIS, chiar dacă au fost încurajate și susținute de diverse state seculare de-a lungul timpului, sunt în esență mișcări conservatoare care se inspiră din islamul timpuriu. Ca și Al Qaeda, ISIS se inspiră din secta Asasinilor (secolul VII), grupare care-și asuma ad litteram războiul sfânt (Jihad) atât asupra celor necredincioși, cât și asupra apostaților musulmani. Teroriștii islamici, ipocriți sau nu în credința lor, sunt fideli ideii conform căreia Islamul trebuie regrupat într-o Umma globală guvernată de un calif, precum „emirul” Abu al-Baghadadi, cel care promisese chiar cucerirea Romei. Prin urmare, slăbirea structurilor statale în țări precum Siria sau Irak este o precondiție esențială pentru ca ISIS să ducă mai departe proiectele Al Qaeda.

Citește și: Traian Băsescu: ‘Dana Budeanu, o femeie care se face că gândeşte adânc, dar pare că nu are cu ce’

Scena relațiilor internaționale nu mai este astăzi dominată de confruntări între statele-națiune ca actori principali, ci de o pluralitate de forțe politice, militare, de capital, ONG-uri globale, organizații internaționale, jurisdicții suprapuse etc., ceea ce amintește mai degrabă de ordinea pre-westphaliană, când nu statele erau protagoniștii scenei internaționale, ci orașele-cetate, imperiile, Biserica și breslele. În acest context, religia trebuie și ea reinterpretată ca element de solidaritate care depășește granițele naționale permeabile, din ce în ce mai accesibil într-un mod neordonat prin informație instantanee via Internet etc.

Google Islam

Una dintre principalele teme de dezbatere în organizațiile și forumurile internaționale dedicate libertății religioase o reprezintă fenomenul Google Islam, născut pe de o parte din accesul facil la informație de calitate modestă pe Internet, pe altă parte din cauza lipsei de repere teologice musulmane autoritare la nivel internațional. Dacă un tânăr occidental cu educație seculară care dorește să se informeze asupra creștinismului găsește ușor chiar și pe Internet o literatură decentă, ordonată și localizabilă ca autoritate teologică, nu același lucru este experimentat în privința religiei musulmane, unde Internetul îți oferă cu precădere bloguri, site-uri neordonate în care cu ușurință sunt inserate mesaje necalibrate de vreo autoritate teologică și care pot cuprinde și elemente extremiste. Astfel, Google Islam este definit drept cunoaștere superficială a religiei musulmane prin intermediul unor site-uri fără conținut teologic consensual și care totodată invită la discurs social, politic și civic extremist.

Citește și: Orașul penalilor (II). Canidatul PNL-USR a turnat la Securitate, iar cel al PSD a făcut pușcărie pe vremea lui Ceaușescu

Dacă în anii 1990 sau 2000 sociologia religiei era fascinată de dispunerea și dinamica Noilor Mișcări Religioase ca organizații recent altoite în diferite câmpuri religioase contextualizate mai degrabă național, astăzi paradigma este una diferită. Rețele religioase globale care depășesc granițele naționale sunt din ce în ce mai vizibile, spre exemplu în cazul penticostalilor, dar și al Islamului. Mai mult ca oricând, Islamul e deznaționalizat: chiar și Turcia a încetat să mai fie un pod între Europa și Asia, jucând mai degrabă rolul de protector, inclusiv religios, al fostelor spații otomane.

Până acum două decenii, religia nu făcea parte din preocupările diplomatice, cu atât mai puțin nu era văzută ca instrument util în promovarea democrației. Democratizarea țărilor musulmane era așteptată sau prevăzută la pachet cu o secularizare accelerată pe modelul liberalismului occidental. În 2007, premierul Tony Blair descria extremismul islamic, în termeni primitivi și superficiali, drept o religie degenerată parțial în ideologie. A apărut și s-a răspândit conceptul de Islam politic. Pentru diplomațiile seculare, elementul religios era cel mult un factor cultural marginal, dar nu un obiect de studiu în sine. Pe de altă parte, în cultura politică a occidentului, desconsiderarea metodologică a elementului religios era o atitudine naturală de respect față de orice element specific sferei intime și private a conștiinței umane. Ceea ce s-a schimbat în gândirea strategică a statelor democratice este nivelarea acestor două atitudini contrare: pe de o parte, religia nu mai este piesă de muzeu, ci țesătură socială vie care generează inclusiv politici publice, iar pe de altă parte, efortul diplomatic de a cunoaște și dezbate religia nu înseamnă automat și o intruziune în intimitatea religioasă, ci un efort democratic de promovare a libertății religioase.

Citește și: Rareș Bogdan prevestește o victorie istorică! Va fi dezastru pentru PSD! ‘Pentru prima dată, vom elibera România de sub jugul roșu’

Consecința în planul politicii interne și externe a fost consolidarea capacității administrative și diplomatice a occidentului pentru a răspunde derapajelor extremiste cu mesajul, principiile și standardele promovării libertății religioase. Astăzi diplomația e nevoită să descopere Islamul din interiorul Islamului, tot la fel cum guvernele trebuie să identifice, dincolo de aparențele teatrale sau gusturile pro-/anti-clericale, libertatea religioasă sub epiderma fiecărei manifestări religioase.

Un articol semnat de Cătălin Raiu, teolog și doctor în științe politice, reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă la OSCE

Citește și: Rareș Bogdan prevestește o victorie istorică! Va fi dezastru pentru PSD! ‘Pentru prima dată, vom elibera România de sub jugul roșu’ .

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.