"Războiul hibrid" al tandemului Dan-Bolojan

Autor: Bogdan-Ion Jelea, analist politic

Publicat: 31-07-2025 15:02

Actualizat: 31-07-2025 20:27

Article thumbnail

Sursă foto: Nicusor Dan/Facebook

După victoria forțelor pro-europene - mă refer aici la organizarea finalei anulate Georgescu-Lasconi și la eliminarea lui Antonescu și Ponta din ultima finală, cea neanulată - cel puțin 6 milioane de români înțelepți și vigilenți se așteptau la o conduită decentă, legală și morală de la vârful Statului. În schimb, au primit, în doar câteva luni, următoarele:

1. Blocaj prezidențial în relația cu sistemul de Justiție, CSM și ÎCCJ. După ce s-a plimbat cu o familie (fără acte de stare civilă) prin Austria, iar cu altă familie (cea politică - miniștrii USR) prin Germania, Nicușor Dan ar fi relatat că a încercat să o convingă pe Lia Savonea să nu candideze la conducerea Curții Supreme, apoi a atacat CSM-ul, pe motivul "debandadei", după care a spus că îi sună personal pe magistrații care vor la pensie, să îi convingă să mai stea la muncă o vreme. Ăsta da Stat de drept, cu separația puterilor și supremația legii.

2. Cazarea premierului și sinecurile USR au suscitat multe reacții. În cazul primeia, nu știm dacă decontul a fost doar pentru funcția de la Senat sau și pentru înnoptările din interimatul la Cotroceni. În a doua speță, numirile derulate sub privirea ageră, dar îngăduitoare a premierului, au aerul unui dezmăț, unde activiștii partidului au fost bine plasați în locurile calificate de premier și de ministrul de resort drept "sinecuri". Mai exact, la Avioane Craiova și la IOR S.A., ambele de interes strategic național. Or, indiferent cât de vehemente au fost declarațiile orădeanului despre decența Statului, despre responsabilitate și respect pentru banul public, faptele proprii și ale subordonaților par să îl contrazică.

3. Șeful Senatului, al doilea om în Stat, ar fi cumpărat - fără licitație, logic - butoni, cravate, eșarfe, portofele și alte acareturi trebuincioase camerei superioare a Parlamentului, de sume exorbitante. Acum, sigur că protocolul e necesar, mai ales, eventual, cel extern. Însă în timpul ăsta, la Guvern, se desființează tocmai structura de Relații externe, adică aparatul de specialitate pentru vizite, primiri, follow-up al întâlnirilor și cureaua de transmisie cu MAE. Probabil că experții USR nu reclamă o astfel de expertiză, fiind supracalificați.

Am centralizat mai sus doar 5% din prostiile și erorile, idioțeniile unei puteri care cere poporului suveran "curbe de sacrificiu". Obiectiv, e limpede că Statul trebuie reformat. La multe capitole. Însă când impui de-a valma taxe și tăieri fără cap, când ceri solidaritate, nevoia legitimității te-ar obliga să fii prudent în acțiuni. Altfel, vor ieși la lumină ipocrizia și nepriceperea. Și nici asta n-ar fi o problemă, că mămăliga nu explodează. Nu în absența butoanelor care să capaciteze naivii utili în Piața Victoriei. Doar că astăzi, în contextul intern și internațional, vor prolifera forțe extremist-populiste. Or, tocmai împotriva lor știm că a fost sprijinit matematicianul, să ne lumineze și călăuzească, la fel ca și predecesorii săi, exponenții aceluiași sistem.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri