Ce a făcut Gabriel Oprea în SUA

Autor: Politic Scan

Publicat: 07-10-2015

Actualizat: 07-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Vicepremierul Gabriel Oprea a încercat să bifeze cât mai multe întâlniri oficiale în timpul vizitei oficiale din SUA. Fapt care ne dă de înțeles că liderul UNPR vrea să își consolideze imaginea pe plan extern, iar prin prisma funcțiilor ocupate are și oportunitățile necesare.

A reprezentat România la consiliul JAI (fără succes am putea spune luând în considerare că ne-a fost impusă cota de refugiați), iar recent a semnat un protocol cu  procurorul general al SUA, Loretta Lynch, care ar urma să ajute România în vederea accesului la Visa Waiver.

Totodată, vicepremierul s-a întâlnit cu senatorul Ron Johnson, președintele Comitetului pentru Securitate Internă şi Afaceri Guvernamentale din cadrul Senatului SUA. Cei doi oficiali au discutat despre colaborarea la nivel militar și despre sistemul antirachetă amplasat la Deveselu.

De asemenea, au fost discutate aspecte privind stabilitatea şi securitatea din regiune, în special evoluţiile din vecinătatea României. În cursul convorbirii a fost subliniat și interesul faţă de problematica refugiaţilor din Europa.

Și nu a fost singura întâlnire oficială a ministrului de Interne. Gabriel Oprea s-a întâlnit marți, 6 octombrie, la Washington DC, cu Mark Giuliano (foto), director adjunct cu sarcini operative al FBI.

S-a discutat despre combaterea infracționalității cibernetice (mai exact despre faimoșii hackeri români, care au făcut de-a lungul anilor destule pagube în SUA).

Potrivit comunicării oficiale s-a vorbit și despre combaterea terorismului și despre criza refugiaților. În cadrul întâlnirii, Gabriel Oprea a fost însoțit de ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, precum și de secretarul de stat al MAI, Ilie Botoş și de chestorul general Petre Tobă, inspector general al Poliţiei Române.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri