Anul pandemic a afectat bolnavii astmatici, care din cauza restricţiilor de acces în spitalele de boli infecţioase fie nu au putut merge să se diagnosticheze, fie au fost limitaţi în ceea ce priveşte reevaluarea şi actualizarea tratamentului, a afirmat, miercuri, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, Cristian Oancea, secretar general al Societăţii Române de Pneumologie (SRP).
"Dacă cel puţin în ultimul an ne-am axat pe această patologie devastatoare SARS-CoV-2, COVID-19, trebuie ca în perioada următoare să ne axăm pe patologia non-COVID şi pe pacienţii care au avut un acces mai limitat la secţiile noastre. Un pacient care este bine tratat trebuie şi poate avea o viaţă normală, putând face chiar şi sport de performanţă. Ultimul an ne-a deschis porţile spre telemuncă, spre telemedicină şi trebuie să fructificăm acest lucru şi să întărim un parteneriat între medicul de familie, medicul specialist şi pacient. Aplicaţiile pe smartphone ne pot ajuta să monitorizăm pacientul mai uşor şi să avem un contact mai rapid cu el. Orice pacient care pleacă din cabinetul medicului specialist trebuie să aibă un plan de acţiune, să ştie ce face când situaţia se înrăutăţeşte, cum să-şi crească sau să-şi scadă tratamentul. Monitorizarea simptomatologiei trebuie să fie pe termen scurt şi pe termen lung. De asemenea, pacienţilor trebuie să li se descrie simptomele (setea de aer, dispneea, şuierul respirator), pentru că de multe ori ei au aceste simptome, dar nu le recunosc, simptome care sunt date de o exacerbare a acelei patologii. Pacientul trebuie educat să fac regulat vizita la medicul său", a arătat pneumologul Cristian Oancea, într-o conferinţă de presă organizată de SRP cu prilejul Zilei Mondiale a Astmului 2021.
El a punctat că, în ultimul an, spitalul a realizat programul "Pneumocontrol" şi pe smartphone pentru cei care au astm, BPOC sau au trecut prin COVID şi care pot alege patologia, fiind îndrumaţi spre un plan de acţiune. De asemenea, a fost pus la dispoziţia pacienţilor şi un program de exerciţii respiratorii.
"Din nefericire, accesul la explorări funcţionale a fost limitat în ultimul an. Aceşti pacienţi şi-au continuat tratamentul sub supravegherea medicului de familie, dar acum, sperând că pandemia trece, noi deschidem tot mai multe zone albe (în spital - n.r.), pentru ca pacienţii care au stat în umbră până acum să revină la reevaluare. Nu cunoaştem numărul noilor îmbolnăviri de astm în judeţul Timiş, pentru că în acest an a scăzut mult rata de adresabilitate a astmaticilor către noi, a ajuns la un minim istoric, dar cei care sunt în tratament şi cu care am păstrat legătura telefonic sau prin telemedicină au mers bine, în staţionar", a explicat doctorul Cristian Oancea, citat de Agerpres.
El a subliniat că purtarea măştii a avut mai multe efecte benefice, în sensul că a scăzut numărul contaminărilor cu gripă sezonieră, clasică, dar şi al crizelor de astm la diverse polenuri, inclusiv la ambrozie.
Potrivit pneumologului, astmul este o boală cronică fără şanse de vindecare deplină, dar tratamentele o pot ţine sub control.
În acest an, SRP lansează proiectul "casapneumologilor.ro", o platformă care îşi propune să ofere informaţii medicale, dar şi o hartă a pneumologilor români ce permite localizarea şi identificarea unui specialist într-o anumită zonă. De asemenea, o aplicaţie va facilita, prin intermediul unui call-center, programarea la un medic pneumolog înscris în platformă
Ce probleme au astmaticii în pandemie
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

500
Început de aprilie cu avertizare ANM pentru toată țara / Prognoza meteo pentru București
500

11
FOTO Incendiu într-un bloc din Petrila, județul Hunedoara: zeci de persoane au fost evacuate
11

20
Avertizare hidrologică: Cod portocaliu de inundații pe râuri din Iași
20

20
Program schimbat pe cablu la Sinaia. Schiorii, nevoiți să-și ajusteze planurile în timpul săptămânii
20

26
Demograful Vasile Ghețău scrie despre tabloul demografic al României în anul 2025: 'O scădere naturală a populației de 94 mii locuitori'
26

62
Demograful Vasile Ghețău: '12,5 milioane de locuitori și-au schimbat domiciliul în anii 1990-2024. De unde și unde au plecat'
62

22
Mai multe cartiere din Piatra-Neamţ riscă să rămână fără apă. Care este cauza
22

1.132
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.132

22
Demograful Vasile Ghețău vorbește despre demografia la răscruce din SUA: 'Între declin natural și criza imigrației'
22

2.721
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
2.721

42
Istoria zilei păcălelilor - Din Antichitate la farsele contemporane
42

3.363
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
3.363

2.683
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
2.683
















Comentează