Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce va face PSD? Va susține Guvernul Ciucă sau va respinge orice acord cu PNL? ANALIZĂ

BankingHub
solutia strategie analiza

România se află în acest moment într-o triplă criză: criza Covid-19, criza energetică și criza politică. Nimeni nu poate să cuantifice și să spună care din ele e mai impotantă, dar mai toți sunt de acord că doar criza politică se poate rezolva imediat și de acolo se poate merge spre rezolvarea celorlalte două.

În acest moment avem o realitate. Echipa propusă de Dacian Cioloș a fost respinsă de Parlament. Senatorul Nicolae Ciucă, ministrul interimar al Apărării Naționale, a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis să încerce formarea unei noi echipe guvernamentale.

Forțați să renunțe pe propunerea lor naturală, președintele partidului pentru poziția de premier, liberalii nici nu vor să mai audă de vreo colaborare cu USR. Rănile sunt mult prea proaspete și prea adânci pentru a putea sta din nou în aceeași echipe guvernamentală în curând. Singura variantă luată în calcul acum în Modrogan și la Palatul Cotroceni e aceea a unei formări rapide a unui executiv minoritar PNL-UDMR cu susținere fie USR, fie PSD, fiind exclusă orice colaborare AUR, considerat în țară și în cancelariile occidentale ca fiind un partid extremist care trebuie izolat.

Varianta USR pică din start pentru că oamenii lui Cioloș nu doresc un aranjament în care ei să nu fie parte activă a Coaliției și deci cu miniștri în viitorul Guvern, în timp va Nicolae Ciucă are mandat să le ceară sprijinul parlamentar pentru a trece echipa pe care o va forma.

Varianta PSD e cea mai viabilă din punctul de vedere al liberalilor. PSD nu vrea intrare la guvernare și în ciuda întregii zvonistici nu au pus nici un fel de condiții de persoane sau politici. Singura necunoscută până acum, în lipsa oricăror anunțuri publice, este legată de timp – Cât timp ar putea susține PSD guvernul liberal condus de Nicolae Ciucă?

Și de aici întrăm în zona discuțiilor interne din PSD pe această temă. Sunt cel puțin trei curente de gândire în partid:

1.Susținerea Guvernului Ciucă fără nici un fel de condiție și doar pe motiv că situația țării este dezastruoasă și este nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline care să gestioneze situația și cu care să trecem de iarnă

2.Susținerea Guvernul Ciucă condiționat. Condiții ca persoane compromise public și cu mari probleme de imagine să nu mai facă parde din viitorul executiv și la pachet și un set de propuneri ale PSD care să fie introduse în noul Program de guvernare

3.Respingerea oricărei colaborări cu PNL și cu președintele Klaus Iohannis și trecerea la o opoziție dură față de executiv + urmărirea declanșării cât mai curând a alegerilor anticipate.

Ce vor face liderii PSD?

O reuniune de urgență a Consiliului Politic Național al PSD este programată pentru mâine la Palatul Parlamentului. Cei mai mulți înclină spre prima variantă cu motivația că situația este una excepțională și în tot haosul creat de fosta Coaliție de guvernare PSD poate arăta responsabilitate. ”L-am votat pe Ludovic Orban când situația nu era așa dezastruoasă ca acum. Trebuie să o facem indiferent de consecințe. Ce rost are să facem țara praf si apoi să guvernăm peste o pustie?”, a spus un important lider al partidului sub protecția anonimatului. Spre această variantă ar înclina și președintele Marcel Ciolacu potrivit informațiilor noastre.

Sunt destui însă cei care sunt de acord că situația e complicată, dar că ar trebui totuși condiționată susținerea. Aceștia sunt de părere că prinși în menghină liberalii ar cam ceda orice pentru a trece Guvernul Ciucă prin Parlament.

O grupare destul de robustă o formează cei care resping orice colaborare cu PNL. În acest sens s-a pronunțat deja public Vasile Dîncu și în cadrul ultimei reuniuni a social-democraților și Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui și Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

Deocamdată se așteaptă o întâlnire între delegația PSD și premierul desemnat. Ceea ce se va discuta în cadrul acestei întâlniri va fi mâine pe masa ședinței Consiliului Politic Național al PSD.

Care ar fi consecințele?

Dacă social-democrații ar vota în favoarea unui vot necondiționat atunci Guvernul Ciucă ar trece în formula negociată între PNL și UDMR și se va apuca de treabă. Cum PSD a  interferat și nu va interfera în ce privește componența echipei și a Programului de guvernare propus, atunci social-democrații vor avea libertatea de a doborâ Guvernul Ciucă prin moțiune de cenzură în orice moment – cea mai apropiată posibilă încercare ar putea avea loc în sesiunea parlamentară ordinară din 2022.

Dacă susținerea va fi una condiționată atunci lucrurile se complică. Vor exista tot timpul solicitări din partea unor lideri social-democrați, unele care vor fi indeplinite, altele nu și se va ajunge la tensiuni... tensiuni care se vor acutiza și rezultatul va fi același – moțiune de cenzură. Însă în acel moment Guvernul Ciucă va putea striga ȘANTAJ și social-democrații pus în situația să fie devoalați public ca fiind profitori ai crizei și nu unii care și-au dorit rezolvarea ei.

Un refuz total al votării noului Executiv ar duce spre un blocaj. Surse din tabăra PNL susțin că aceștia sunt gata să se meargă spre anticipate indiferent de costuri decât o nouă înțelegere cu USR. Anticipatele ar conveni și PSD, doar că acestea nu pot fi organizate mai devreme de Mai-Iunie. Până atunci țara ar urma să fie condusă de Guvernul interimar condus de Florin Cîțu și auspiciile de a se guverna cu un guvern fără puteri execitive forte sunt de foarte rău augur.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.