Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cel mai mare proiect pe fonduri europene al Primăriei Oradea - Spitalul de boli infecţioase şi pneumologie

Cuget Liber
spital constanta

Primăria Oradea va demara, în anul 2022, cel mai mare proiect finanţat prin fonduri europene, din întregul portofoliu de proiecte al municipalităţii de până acum, respectiv construirea Spitalului de boli infecţioase şi pneumologie, valoare de 130 de milioane de euro, potrivit Agerpres.

"Suntem în faza de demarare a achiziţiei pentru proiectare şi execuţie. Valoarea proiectului este de 130 de milioane de euro şi urmează să fie depus spre finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Dintre toate proiectele pe fonduri europene derulate până acum, acesta va fi cel mai mare proiect al primăriei. Dintre toate. Ca valoare. Cel mai mare, până acum, a fost proiectul pentru modernizarea CET-ului de aproape 80 de milioane de euro", a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI) din cadrul Primăriei Oradea, Marius Moş.

Autorităţile preconizează ca lucrările de construcţie să fie începute în primăvara anului 2022, iar spitalul, ce se doreşte a fi cel mai modern spital de boli infecţioase şi pneumologie din ţară, să fie dat în folosinţă în anul 2025.

Citește și: PEDEAPSĂ DURĂ cerută de procurorii DNA în cazul ex-secretarului de stat Mihnea Costoiu

Proiectul prevede construirea a patru corpuri de clădire, una cu patru etaje, alta cu două, respectiv două cu un etaj, cu parcare de 175 locuri, în subteran şi la sol. Vor fi ridicate pe un teren de circa 2,5 hectare, transmis în proprietatea publică a Municipiului Oradea în anul 2020, prin hotărâre a CJ Bihor. Amplasamentul a fost eliberat de fostele clădiri, degradate, ce au aparţinut cândva armatei, respectiv unităţii de grăniceri.

Capacităţile noului Spital de boli infecţioase şi pneumoftiziologie, din cadrul Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea, sunt formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare şi un bloc operator de 15 dimensiuni reduse.

Spitalul va avea, de asemenea, şi un compartiment pentru urgenţe, cu cameră de gardă pentru fiecare dintre specialităţile medicale deservite: boli infecţioase, pneumoftiziologie, un cabinet pentru vaccinuri şi spaţii pentru deservirea funcţiei educaţionale (sală conferinţe, săli studiu, camere pentru rezidenţi).

Unitatea medicală va avea un total de 218 de paturi (minim) pentru spitalizarea continuă a pacienţilor, ce vor putea fi suplimentate la 295 de paturi, în funcţie de necesităţi, la care se adaugă 20 paturi în regim de spitalizare de zi şi 11 paturi pentru terapie intensivă.

Clădirea noului spital va fi echipată cu tehnologie modernă pentru toate instalaţiile necesare: instalaţii sanitare, termice, electrice, ventilaţie-climatizare, gaze naturale, gaze medicale, instalaţii semnalizare şi stingere incendii, sisteme de reglare a presiunii, sisteme automate pentru decontaminare etc.

Dotările în aparatură medicală vor fi cele mai moderne cu putinţă în centrul de imagistică, pentru endoscopie bronşică şi diagnostică funcţională, endoscopie digestivă, cu aparatură Raze X (2), computer tomograf etc.

Distribuţia produselor farmaceutice de la farmacia centrală către secţii va fi realizată printr-un sistem automat de distribuire cu tuburi pneumatice. La fel, distribuirea probelor la laborator, iar rezultatele raportate prin sistemul de informaţii spitalicesc.

Pentru blocul logistic şi arhivele medicale, spitalul va fi dotat cu sistemul HIS (sistem informaţional spitalicesc, utilizat deja pe scară largă în numeroase ţări).

Pentru eficienţă energetică, s-a luat în calcul implementarea unor măsuri în vederea atingerii unui nivel cât mai redus al consumului de energie, precum şi pentru a asigura un impact cât mai mic posibil asupra mediului (amprenta de carbon): izolarea termică a anvelopei clădirii şi evitarea punţilor termice; managementul controlului solar pe faţade; în cea mai mare parte a anului, se va utiliza o energie "verde", produsă dintr-un mixt de apă geotermală şi pompe de căldură, precum şi implementarea unui sistem fotovoltaic de generare a energiei electrice.

Pe lângă utilizarea sistemelor de iluminat cu leduri şi a echipamentelor cu consum cât mai redus de energie, s-au prevăzut sisteme de economisire a apei, tratarea apelor uzate şi reutilizarea lor pentru irigaţii.

Proiectul Spitalului de boli infecţioase şi pneumologie este unul din cele 15 proiecte cu finanţare europeană, în valoare totală de 345 de milioane de euro, care sunt în pregătire de Primăria Oradea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.