Premium
Este denumit „Copacul morții”. Arborele manchineel (Hippomane mancinella) poate fi pe cale de dispariție, dar la fel este și oricine se joacă cu el. Asta pentru că această plantă tropicală rară, care oferă fructe înșelător de dulci, este unul dintre cei mai otrăvitori copaci de pe Pământ.
Manchinele sunt notorii în habitatele lor native, solurile nisipoase și mangrovele din sudul Floridei, Caraibe, America Centrală și nordul Americii de Sud. Multe dintre ele sunt chiar etichetate cu semne de avertizare. Potrivit cercetătorilor, se spune că celebrul colonizator Cristofor Columb ar fi numit fructul arborelui "manzanilla de la muerte" sau "mărul mic al morții". Dar, în afară de otrăvirea ocazională a conchistadorilor, a turiștilor și a personajelor literare, manchinele este relativ obscur, având în vedere că deține recordul mondial Guinness pentru "cel mai periculos copac".
Care parte este cea mai toxică?
Fructele sunt cea mai evidentă amenințare. Semănând cu un mic măr verde, cu o lățime de doar un centimetru sau doi, fructele cu miros dulceag pot provoca ore întregi de agonie - și potențial de moarte - cu o singură mușcătură.
"Am luat în mod nechibzuit o mușcătură din acest fruct și l-am găsit plăcut de dulce", a scris radiologul Nicola Strickland într-un articol din 2000 din British Medical Journal despre consumul de manchineel cu un prieten. "Câteva clipe mai târziu am observat o senzație ciudată de piper în gură, care a progresat treptat spre o senzație de arsură, lăcrimare și strângere a gâtului. Simptomele s-au agravat în câteva ore, până când abia dacă am putut înghiți alimente solide din cauza durerii atroce și a senzației unui nodul faringian uriaș care obstrucționa faringele."
Merele otrăvite sunt însă doar începutul. Fiecare parte a unui manchineel este toxică și, potrivit Institutului de Științe Agricole și Alimentare din Florida, "interacțiunea cu orice parte a acestui copac și ingestia acesteia poate fi letală". Aceasta include coaja, frunzele și seva lăptoasă, din care o singură picătură poate arde pielea celor care caută umbră pe plajă. Chiar și fără să atingă copacul în sine, oamenii (și vopseaua mașinii) au fost arși de seva groasă și caustică atunci când ploaia o spală de pe ramurile de deasupra capului.
NPR relatează că "a sta sub copac în timpul unei furtuni poate provoca dureri atroce și bășici." și "chiar și arderea lemnului eliberează toxinele, care pot provoca orbire pentru cei care stau prea aproape de fum."
Toxinele plantelor evoluează de obicei pentru apărare, dar nu este clar de ce manchinele a ajuns la asemenea extreme. Faptul că locația sa de coastă permite semințelor sale să se deplaseze pe mare - uneori prin Golful Mexic - și nu cu ajutorul animalelor, a avut probabil ceva de-a face cu asta.
Dureri și efecte
Arborele conține un cocktail de toxine, inclusiv hippomanina A și B, precum și unele care nu au fost încă identificate. Câteva acționează instantaneu, potrivit "Poisonous Plants and Animals of Florida and the Caribbean" de David Nellis, în timp ce altele nu se grăbesc. Simptomele în urma contactului cu seva variază de la erupții cutanate și dureri de cap până la dermatită acută, probleme respiratorii severe și "orbire dureroasă temporară", scrie Nellis. Nici arderea sau tăierea lemnului nu este recomandată, deoarece fumul și rumegușul acestuia ard pielea, ochii și plămânii.
Mâncatul fructului provoacă de obicei dureri abdominale, vărsături, hemoragii și leziuni ale tractului digestiv, adaugă Nellis. Moartea este considerată în general un risc, dar datele privind mortalitatea în cazul ingerării fructului de manchineel - cunoscut informal sub numele de "măr de plajă" - sunt puține. În afară de pericolul pe termen scurt, unii compuși ai manchinelei pot fi co-cancerigeni, favorizând creșterea tumorilor benigne și maligne.
Cea mai faimoasă victimă a manchinelei este probabil conchistadorul Juan Ponce de Leon, care a condus prima expediție europeană în Florida în 1513. El s-a întors pentru a coloniza peninsula opt ani mai târziu, dar invazia sa a întâmpinat rezistență din partea luptătorilor Calusa. Unii nativi din Caraibe foloseau seva de manchineel pentru a confecționa săgeți otrăvite, iar una dintre aceste săgeți cu vârf de sevă l-ar fi lovit pe Ponce de Leon la coapsă în timpul bătăliei din 1521. El a fugit împreună cu trupele sale în Cuba, unde a murit din cauza rănilor sale.
Utilizări practice ale manchineelului
Manchineel are și beneficii pentru oameni. În mod normal, este un arbust puternic, dar poate crește până la 15 metri înălțime, producând lemn toxic care i-a tentat mult timp pe tâmplarii din Caraibe. Și, în ciuda pericolului, oamenii au folosit manchineel pentru a face mobilă timp de secole, tăind cu grijă lemnul și apoi uscându-l la soare pentru a-i neutraliza seva otrăvitoare. Nativii au folosit manchineel chiar și ca medicament, inclusiv guma pentru edeme și fructele sale uscate ca diuretic.
Deși seva de manchineel este otrăvitoare pentru păsări și multe alte animale, există unele creaturi pe care nu pare să le deranjeze. Se știe, de exemplu, că garrobo sau iguana dungată din America Centrală și de Sud mănâncă fructe de manchineel și uneori chiar trăiește printre ramurile copacului, potrivit IFAS.
Oamenii tind să lase manchinele în pace, atât din motive evidente, cât și pentru că până și acest copac otrăvitor oferă servicii ecosistemice. De exemplu, este un baraj natural împotriva vântului și luptă împotriva eroziunii plajelor, un serviciu util în contextul creșterii nivelului mării și al furtunilor mai mari din Atlantic. Și întrucât biotoxinele pot inspira descoperiri științifice benefice, cum ar fi pesticide mai sigure din venin de scorpion sau medicamente pentru durere din melci cu con, probabil că merită să păstrăm manchinele.
Potrivit Universității din Florida, populațiile indigene din Florida și din Caraibe foloseau acest copac pentru a-și ucide dușmanii, înmuindu-și vârfurile de săgeți în seva otrăvitoare sau legând oamenii de copac pentru a garanta o moarte chinuitoare.
Protejarea arborelui Manchineel
Toxicitatea a devenit o responsabilitate pentru manchinele din Florida, unde eforturile de eradicare și pierderea habitatului au dus la includerea arborelui pe lista speciilor pe cale de dispariție. Vestea bună? Deși este mai puțin cunoscută decât plantele toxice precum iedera otrăvitoare sau cucuta, manchinele are cel puțin o notorietate relativă printre plantele pe cale de dispariție, majoritatea fiind necunoscute publicului. Respectul local față de riscurile și beneficiile sale ar putea să-i ofere un avantaj față de plantele pe cale de dispariție cu mai puțină putere de atracție și putere de foc.
IUCN clasifică manchinele ca fiind o specie puțin îngrijorătoare, considerând populațiile stabile. Ultima evaluare a fost făcută în 2018.
Întrebări frecvente
Ce trebuie să faceți dacă intrați în contact cu un arbore de manchineel?
Dacă intrați în contact cu orice plantă otrăvitoare, Centrele pentru Controlul Bolilor recomandă clătirea cu un săpun degresant bun sau, mai bine, cu alcool de frecat. Frecați-vă sub unghii dacă este necesar. Apoi, ameliorați mâncărimile și iritațiile cu comprese umede, băi de ovăz și un antihistaminic. Dacă este severă, mergeți la camera de urgență.
La ce este bun arborele de manchineel?
Arborele de manchineel oferă hrană și habitat pentru unele specii care sunt imune la toxicitatea sa. De asemenea, combate eroziunea plajei și servește ca un spărgător natural de vânt, ceea ce este util în timpul furtunilor tropicale.
Arborele manchineel otrăvește animalele?
Arborele manchineel este otrăvitor pentru păsări, dar nu și pentru iguana vărgată din America Centrală și de Sud, care mănâncă și trăiește printre acești arbori.
