Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare fond de acest fel din lume în condiţiile în care deţine active de peste 1.100 miliarde de dolari, a raportat marţi pierderi de 188 miliarde de coroane (21,27 miliarde dolari) în prima jumătate a acestui an, în condiţiile în care cotaţia acţiunilor şi proprietăţilor imobiliare din portofoliul său a scăzut din cauza pandemiei de COVID-19, transmite Reuters potrivit Agerpres..
"Chiar dacă pieţele şi-au revenit în al doilea trimestru, ne confruntăm în continuare cu o incertitudine considerabilă", a precizat directorul general adjunct al fondului, Trond Grande.
Portofoliul total al fondului a avut în primul semestru un randament negativ de 3,4%, ca urmare a unui declin de 6,8% în cazul acţiunilor şi un minus de 1,6% pentru proprietăţile imobiliare, chiar dacă valoarea instrumentelor cu venit fix a crescut cu 5,1%.
"Randamentul total al fondului a fost cu 11 puncte de bază sub cel al indicelui de referinţă", a precizat Norges Bank Investment Management.
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei investeşte aproximativ 30% din activele sale în instrumente cu venit fix, aproximativ 67% din active sunt investite în acţiuni iar restul de 3% sunt investite în imobiliare. Fondul gestionat de Banca Centrală a Norvegiei deţine acţiuni la aproximativ 9.200 de companii din întreaga lume, controlând 1,5% din toate acţiunile listate la nivel mondial.
În 2019, fondul suveran de investiţii al Norvegiei, a avut un randament al investiţiilor de 19,9%, ceea ce i-a permis să realizeze câştiguri record de 1.690 miliarde de coroane norvegiene (180,49 miliarde de dolari).
În prezent valoarea totală a fondului este echivalentă cu aproximativ 214.000 de dolari pentru fiecare bărbat, femeie şi copil din Norvegia.
Cel mai puternic fond de investiții din lume a pierdut 21 de miliarde din cauza pandemiei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Bursa de la Bucureşti a închis pe plus şedinţa de tranzacţionare de miercuri
1

8
Ivan: Energia nucleară,cea mai sigură energie electrică produsă în bandă ce poate asigura stabilitate în piaţă
8

1.735
VIDEO Bolojan anunță „curățenia” în energie: 90% din proiecte, blocate de speculanți – urmează reguli dure și garanții mai mari
1.735

37
Criză militară în Golf: după atacurile Iranului, statele caută soluții ieftine din Ucraina pentru a se apăra de drone
37

28
Economia României bate pasul pe loc: Prognoză îngrijorătoare de la Banca Mondială
28

13
Studiu FMI: Războaiele produc efecte economice severe și de lungă durată
13

2.280
Prețurile la motorină și benzină, analizate în Senat: „Nu ai tu, România, produsul neamului pe care faci ce preț dorești” / „Taxa de 0,5% pe cifra de afaceri supără toate companiile”
2.280

2.388
VIDEO Alexandru Nazare anunță schimbări la ANAF. Cum se schimbă Declarația Unică și cine primește bonificația de 3%
2.388

21
România, printre ţările UE cu cele mai importante scăderi ale preţurilor producţiei industriale în luna februarie
21

1.826
Cea mai slabă perioadă de la pandemie: Consumul se prăbușește în România. Educația, ultima prioritate – 26 lei/lună
1.826

2.800
Schimbare de strategie la Finanțe: Statul umblă la 'rezerva de urgență'. Guvernul scoate 2 miliarde € ca să evite împrumuturi mai scumpe
2.800

3.330
România intră în liga mare a industriei de război: Arma produsă la București poate doborî dronele Shahed ale Rusiei
3.330

19
Delgaz Grid a investit 241 milioane de euro în reţelele de gaze naturale şi electricitate, în 2025
19
















Comentează