Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cercetător olandez: Schimbările climatice vor declanşa o nouă migraţie din Orientul Mijlociu

RFI
schimbari climatice seceta

Încălzirea globală a climei de pe Terra va afecta deosebit de mult Orientul Mijlociu şi Africa de Nord şi va declanşa noi valuri de refugiaţi, a declarat cercetătorul olandez specializat în climatologie Johannes Lelieveld, citat marţi de DPA.

Această regiune a devenit un "punct fierbinte" al schimbărilor climatice şi se încălzeşte mult mai repede decât alte zone, a precizat acelaşi cercetător, care este directorul departamentului de chimie atmosferică din cadrul Institutului Max Planck din oraşul german Mainz, potrivit Agerpres.

Valurile de căldură care durează mai multe săptămâni, cu temperaturi de 56 de grade Celsius sau chiar de peste 60 de grade Celsius în anumite oraşe, ar putea să facă multe zone să devină nelocuibile pentru oameni şi animale în a doua jumătate a acestui secol, a precizat acelaşi cercetător. "Nici măcar cămilele nu pot să supravieţuiască într-o asemenea căldură", a mai spus el.

Valurile de căldură, în combinaţie cu alţi factori precum creşterea puternică a populaţiei, ar putea să crească presiunea care îi determină pe oameni să migreze.

Potrivit profesorului Lelieveld, dacă încălzirea globală nu este oprită, temperatura medie înregistrată în regiunea menţionată ar putea să crească cu până la 6 grade Celsius în timpul verii.

"Acesta este scenariul unui dezastru, nu un scenariu al unei fantezii", a precizat el. Temperatura medie a crescut deja cu aproape 2 grade Celsius în aceeaşi regiune după anul 1980. Prin comparaţie, la conferinţele pentru climă, ţările lumii şi-au luat angajamentul de a limita încălzirea climei cu cel mult 1,5 grade Celsius în raport cu perioada preindustrială.

Potrivit aceluiaşi cercetător, creşterea temperaturii va afecta deosebit de mult ţările din zona Golfului Persic. Însă şi alte regiuni ar putea să resimtă consecinţele acestui fenomen.

Liban, Siria, Irak şi Israel, dar şi Egipt, ar putea să se confrunte cu secete mai severe în viitor, a declarat profesorul Lelieveld, potrivit căruia deşerturile din această regiune sunt în expansiune.

Părţi din Siria şi Irak au avut deja de suferit din cauza unei secete puternice în acest an, care a cauzat pierderi masive la nivelul culturilor agricole şi a făcut ca preţurile produselor alimentare să crească.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.