Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cetăţeni din Irak, Siria, Iran, Somalia, depistaţi la frontiera cu Ungaria

www.politiadefrontiera.ro
migranți frontieră Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, aparţinând ITPF Oradea, au depistat nouă cetăţeni din Irak, Siria, Iran şi Somalia, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Ungaria.

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni Agerpres de către STPF Arad, în data de 2 septembrie poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Turnu, judeţul Arad, au observat mai multe persoane care se deplasau pe jos spre teritoriul statului vecin. Persoanele au fost reţinute la aproximativ 500 de metri faţă de linia de frontieră, iar la cercetări s-a stabilit că grupul era format din şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 46 de ani, originari din Irak, Siria şi Somalia, toţi posesori de documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil.

În aceeaşi zi, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Nădlac, judeţul Arad, au reţinut la aproximativ 400 de metri de graniţa cu Ungaria o persoană care nu-şi justifica prezenţa în zonă. În urma verificărilor, s-a stabilit că persoana în cauză este cetăţean iranian, în vârstă de 26 de ani, de asemenea posesor de document temporar de identitate pentru solicitanţii de azil. Tot în cadrul SPF Nădlac, poliţiştii de frontieră au depistat pe un drum agricol din apropierea localităţii Peregu Mic, ascunse sub o remorcă părăsită, două persoane de sex masculin. Persoanele au fost conduse la sediul SPF Nădlac în vederea efectuării cercetărilor, stabilindu-se astfel că sunt cetăţeni din Irak, în vârstă de 29, respectiv 32 de ani.

'În toate cazurile, s-a stabilit că cei în cauză încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun', a precizat agent şef Mihaela Leş, purtător de cuvânt al STPF Arad, potrivit sursei citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.