Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

China acceptă, după 17 ani de negocieri, o inspecție din partea ONU: vrem să demontăm 'minciuna secolului'/ Video

The Wire
china steag

Ministrul chinez de externe Wang Yi şi-a exprimat speranţa că vizita Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, va "clarifica dezinformarea" despre ţara sa, transmite marţi Reuters.

Michelle Bachelet are programată marţi o vizită în regiunea autonomă Xinjiang, unde autorităţile chineze sunt acuzate că îi reprimă pe etnicii uiguri musulmani. Beijingul numeşte aceste acuzaţii "minciuna secolului".

În cadrul întrevederii de luni cu Bachelet, care a avut loc la Guangzhou, Wang "şi-a exprimat speranţa că această vizită va contribui la întărirea înţelegerii şi a cooperării şi la clarificarea dezinformării", potrivit unei informări a ministerului său. Documentul transmis marţi AFP nu menţionează problema Xinjiang, unde Beijingul este acuzat că a închis peste un milion de uiguri în lagăre de reeducare politică, informează Agerpres.

Conducerea chineză contestă aceste cifre şi susţine că este vorba de centre de formare profesională menite să îi ţină pe uiguri departe de separatism şi de islamism, într-o regiune afectată în trecut de atacuri.

Michelle Bachelet este primul oficial al ONU pentru drepturile omului care vizitează China din 2005, după ani de negocieri cu Beijingul asupra condiţiilor unei vizite în Xinjiang.

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului se tem că ea nu va putea vedea singură situaţia din această regiune şi că vizita sa va fi folosită în scopuri propagandistice de către regimul comunist.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.